Surse: Traian Băsescu va boicota, cel mai probabil, o întâlnire cu Barack Obama

Președintele român Traian Băsescu intenționează, cel mai probabil, să nu răspundă invitației adresate de omologul său polonez Bronislaw Komorowski de a participa la summitul Europei Centrale, la care va lua parte și liderul american Barack Obama, din cauza invitației adresate șefului statului kosovar, Atifete Jahjaga, au precizat surse diplomatice. Site-ul polonez Poland.pl scrisese astăzi că, alături de Băsescu, și liderul slovac și cel sârb ar putea declina invitația din același motiv. Belgradul a confirmat informația, în timp ce cabinetul președintelui slovac a anunțat că Ivan Gasparovici va merge la Varșovia doar în anumite condiții.

Cel mai probabil, președintele român Traian Băsescu nu va participa la reuniunea de la Varșovia, potrivit unor surse diplomatice. România, Slovacia, Grecia, Spania și Cipru nu recunosc Kosovo, statul care și-a proclamat unilateral independența în 2008. Deși Curtea Internațională de Justiție a decis, anul trecut, că Priștina nu a încălcat legislația internațională, când și-a proclamat unilateral independența, România a subliniat că nu recunoaște statul balcanic, deoarece instanța de la Haga s-a pronunțat doar asupra "legalității actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu a examinat şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat". Potrivit site-ului citat, diplomații polonezi încearcă să găsească o soluție astfel încât toate părțile invitate să participe la summitul din 27-28 mai. Cabinetul preşedintelui Tadic a confirmat, astăzi, într-un comunicat preluat de agenţia sârbă de presă Tanjug, citată de Agerpres, că şeful statului "nu va lua parte la summitul de la Varşovia deoarece Kosovo nu va fi prezentat asimetric comparativ cu alţi participanţi, cum ar fi necesar la astfel de întâlniri la nivel înalt".

Decizia preşedintelui este conformă hotărârii guvernului sârb şi rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, de care şeful statului trebuie să ţină seama, a mai precizat biroul prezidențial. Președintele slovac merge la Varșovia Șeful statului slovac, Ivan Gasparovici, a decis însă ce se va deplasa la Varșovia, chiar dacă la întâlnire va fi prezent și omologul kosovar. Participarea preşedintelui Gasparovic a fost confirmată astăzi de purtătorul său de cuvânt, Marek Trubac, care a subliniat că polonezii, în calitate de gazde, au acceptat propunerea Slovaciei de a modifica protocolul privind participarea reprezentanţilor din Kosovo.

Slovacia a solicitat astfel ca la reuniune să nu apară emblema de stat, steagul sau sintagma „Republica Kosovo” şi să nu se adopte nici o declaraţie comună pe care să apară semnătura preşedintelui de la Priștina. Ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, a afirmat că Polonia recunoaşte independenţa Kosovo şi de aceea nu există niciun motiv pentru a-l exclude de la întâlnire pe preşedintele de la Pristina, notează și agenția AP, preluată de Agerpres. CITIŢI ŞI:

  • Serbia: Divizarea Kosovo, singura soluţie realistă pentru soluţionarea crizei
  • Serbia şi Kosovo, primele negocieri de la proclamarea independenţei provinciei
  • Kosovo: Victoria lui Thaci, contestată