Președinția rotativă a Uniunii Europene. Planurile puse la cale de Ungaria

Ungaria. Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ungar a precizat că partidele aflate la guvernare au primit un mandat puternic pentru a reprezenta poziția Ungariei.

 „Peste douăzeci de zile va începe președinția rotativă ungară a UE”, a declarat deputatul FIDESZ, Zsolt Németh, în discursul său înaintea ordinii de zi, în Parlamentul ungar. Vorbind despre alegerile europarlamentare de duminică, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ungar a declarat că partidele aflate la guvernare au primit un mandat foarte puternic pentru a reprezenta poziția ungară în ceea ce privește migrația, genul și războiul.

Ungaria, cea mai importantă misiune

După cum a semnalat, schimbarea ciclului instituțional va fi cea mai importantă sarcină a președinției rotative ungare. Zsolt Németh a subliniat că aceasta este o oportunitate politică excelentă pentru Ungaria de a-și elibera partenerii de prejudecățile împotriva țării, scrie magyarnemzet.hu.

Ungaria / Sursă: Jarretera | Dreamstime.com

„În rândul partidelor de dreapta este în devenire o nouă familie politică europeană, ceea ce ar putea lărgi marja de mişcare a Ungariei” a mai spus Zsolt Németh, care a adăugat: sub președinția Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană s-a dovedit a fi inadecvată pentru a duce Europa într-o nouă direcție. Zsolt Németh a amintit că, în timpul președinției rotative ungare a UE din 2011, cheia succesului a fost rolul său de mediator imparțial.

„Este esențial ca discuțiile de pace de la masa negocierilor să înceapă cât mai curând posibil”, a declarat secretarul de stat pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior din Ungaria, Boglárka Illés. Secretarul de stat le-a mulțumit cetățenilor ungari și europeni care au luptat pentru pace, adăugând că, președinția ungară va oferi o oportunitate pentru a proceda la fel. (Traducerea-Rador)