Moartea scriitorului anticomunist Paul Goma, în urma infectării cu virusul Covid-19 într-un spital din Paris, a determinat mulți iubitori ai operei, activității și personalității sale să-i solicite Președintelui României onorarea sa post-mortem cu Ordinul Național "Steaua României". Din informațiile noastre, Cotrocenii au primit cel puțin patru astfel de cereri, venite de la ziariști și scriitori, dintre care una transmisă chiar de Uniunea Scriitorilor din România, de unde Goma fusese eliminat prima oară în 1977, la ordinele Partidului.
Cu toate acestea, în răspunsul primit și de noi de la Cancelaria Ordinelor (document), Administrația Prezidențială ne anunță că a decis să nu acorde Steaua României scriitorului răpus de boli, bătrânețe și coronavirus. Semnat de Consilierul de Stat Gheorghe Angelescu, în răspunsul oficial este exprimat „profundul regret la trecerea în neființă a celui care a fost Paul Goma, unul dintre cei care au apărat libertatea și drepturile omului, atât prin acțiunile sale, cât și prin operele sale.”
Mă opresc puțin doar pentru a aduce în atenție un mesaj al Înaltului Bartolomeu Anania de Sfintele Paști, de acum exact un deceniu, în care Mitropolitul încerca (se vede că mai mult în van) să ajute oficialitățile să nu mai folosească acestă expresie comunistă. "A trecut în neființă" este "o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste" și "o impietate față de limba română". "Agramatismul expresiei este pe măsura celui care a născocit-o", explica ierahul literat.
Argumentele neveridice ale Cotrocenilor
În continuare, Administrația Prezidențială a ticluit următoarele precizări savante pentru refuzul de a-i acorda lui Goma, supranumit în Occident ”Soljenițîn de România”, ceea ce au primit cu covor roșu la Cotroceni un Manolescu, Liiceanu sau Patapievici:
„În ceea ce privește decorarea domnului Paul Goma, menționez că acest demers a fost, în mai multe rânduri, în analiza Instituției Prezidențiale, în perioada administrației 1996-2000, precum și a administrației 2004-2014, însă de fiecare dată domnia sa a considerat că lupta împotriva dictaturii comuniste este o acțiune prea personală, pentru a fi recompensată, chiar și onorific. Având în vedere poziția consecventă a domniei sale, credem că această dorință trebuie respectată, chiar dacă activitatea domnului Paul Goma în apărarea libertății și drepturilor omului ar justifica, cu prisosință, recunoașterea meritelor sale incontestabile, prin acordarea unei decorații”.
Nu știu cine a conceput exact răspunsul, dar, ca unul care i-am citit Jurnalul și chiar am avut onoarea să mai corespondez cu Paul Goma, pot spune că situația stă exact pe dos. Așa cum a scris încă din 2000 istoricul Mircea Stănescu, unul dintre editorii și apropiații lui Goma, în realitate "Emil Constantinescu, „primul preşedinte democrat al României”, a continuat şi el tradiţia excluzându-l pe Paul Goma de la premierea cu Ordinul Steaua României, decernat personalităţilor care au luptat împotriva comunismului".
Apoi, în perioada Băsescu, istoria s-a repetat, după ce Goma, singurul anticomunist proeminent la nivel internațional al acelei perioade, a fost exclus fără drept de apel din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România chiar de către un pui de bolșevic, Vladimir Tismăneanu, numit la șefia Comisiei.
Nicolae Manolescu l-a "scos pe făraș" pe Goma
Astăzi, la aflarea răspunsului Președinției, Uniunea Scriitorilor lui Manolescu parcă răsuflă ușurată când, în încheierea unui mesaj către Cotroceni, "adresează mulțumiri Administrației Prezidențiale pentru promptitudinea răspunsului și motivarea oferită, aceea de a respecta dorința regretatului scriitor și opozant anticomunist Paul Goma". Respectarea dorinței inventate pe care o subliniază comunicatul Uniunii lui Manolescu te face să te întrebi serios dacă cererea USR și răspunsul prompt al Cancelariei Ordinelor n-au fost scrise de aceeași mână.
Nu se poate uita nici necrologul pe care Nicolae Manolescu i l-a scris lui Goma încă de când acesta era în viață. Publicat în România literară (2-8 decembrie 1998), se intitula “Adio, domnule Goma!” și se încheia, trivial, așa: “Dl. Goma a devenit un banal caz patologic. I se va da tot mai puțină importanță, cu timpul. Cândva, la o curățenie generală, va fi scos pe făraș. Ca gângania în care s-a metamorfozat comis-voiajorul lui Kafka.”
Minima recunoștință
Un ultim argument în privința falsității motivului invocat de Cancelaria Ordinelor este că atunci când Paul Goma a primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, scriitorul s-a bucurat ca un copil. La 22 februarie 2007, după cum amintește jurnalistul timișorean Flavius Boncea, pe atunci consilier municipal, Paul Goma dă publicității o scrisoare de mulțumire în care afirmă că "Hotărîrea Domniilor Voastre de a-mi conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara mă onorează și îmi oblojește multele și încă mustindele răni pricinuite de dușman...". În ziarul Timișoara, Flavius Boncea redă pe larg fragmente din această scrisoare "către prietenii din Timișoara", din care reținem finalul testamentar:
"Cum de ați îndrăznit să contraziceți, să sfidați litera de evanghelie a Partidului-și-Guvernului-Etern și a Securității Așișderi? Să faceți Domniile Voastre, reprezentanți ai unei mici-municipalități ceea ce nu au făcut Ministrul Justiției și Președintele României de teama că vor fi bătuți la palmă de știm-noi-cine, vechii viziri ai Noii Porți ? Ce-o să pățiți cu nimeni n-o să-mpărțiți. Eu, beneficiar-profitor, de câteva zile mă scarpin în barbă, mă ciupesc, doar m-oi trezi din acest vis – ca niciodată: unul bun, frumos. Va rămân recunoscător. În ciuda multor vorbe rele (și proaste) rostite despre comunitatea noastră românească, sunt obligat să admit: nu suntem noi, românii, chiar ultimii dintre ultimi. Iată, anul trecut Municipiul Pitești s-a oferit să-mi asigure o casă (primarul, bucovinean refugiat, știa ce înseamnă să fii român, însă fără o Românie, fără un adăpost, fără un cimitir unde să aduni osemintele părinților, împrăștiate): am fost atins drept în inimă de acest semn de omenie, de frățietate, chiar dacă nu s-a materializat… re-încetățenirea. Acum, la inițiativa asociațiilor de revoluționari, primarul Timișoarei a înfruntat criticele tovarășești, acuzațiile holocausticești, denunțurile ambasadorești – a semnat Hotărîrea și… Singura întrebare a lor: când-unde să mi se înmâneze titlul onorant: să-mi fie trimis prin poștă, aici, la Paris, în exil? Să mai avem puțintică răbdare, până vin în România, la Timișoara, atunci-acolo să mi se dea direct? Dragi prieteni din Timișoara: Vă rog să păstrați hârtia de preț acolo, la Domniile Voastre, la Timișoara. Să fie ca un cui al lui Pepelea. Cine știe: poate că va face „el” ce nu au făcut nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu în 17 ani: să înlesnească întoarcerea familiei mele în țara mult mai a noastră decât a lui Iliescu, a lui Constantinescu, a lui Băsescu la un loc. Vă mulțumește, Paul Goma"
Profesorul Alexandru Herlea, înainte de 1989 vice-președinte al filialei Franța a Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL) și apoi ministru al Integrării Europene în Guvernul CDR, în prezent președinte al asociației La Maison Roumaine, ne informeaza că urna lui Paul Goma a fost depusă alături de cea a soției sale, Ana Maria, în colombariumul de la Père-Lachaise, cimitir unde se află îngropat și George Enescu .