Cine conduce Yemenul după plecarea preşedintelui în Arabia Saudită

Preşedintele Ali Abdullah Saleh, transferat în Arabia Saudită pentru tratament medical, urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale pe creier, informează surse occidentale citate de CNN. El a fost rănit, vineri, după explozia unui proiectil, au declarat oficiali saudiți, citați de BBC News. În prezent, Yemenul este condus de vicepreşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, care a preluat comanda forţelor armate şi a serviciilor de securitate, cu acordul Washingtonului.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat deja pe Mansour Hadi, căruia i-a transmis că are susţinerea SUA pentru a rămâne la putere, transmite televiziunea Al-Jazeera. Locația președintelui yemenit a fost necunoscută, sâmbătă, după ce violențele au escaladat. Saleh a fost rănit în urma exploziei unui proiectil, suferind şi arsuri de gradul doi pe față și pe piept. Protestatarii au cerut demisia președintelui, iar țara se află foarte aproape de un război civil.

Saleh a ajuns în Riad, capitala saudită, cu un avion medical saudit. Decizia de a-l tranfera pe președinte la Riad a fost luată după ce doctorii saudiți l-au consultat împreună cu o echipă medicală germană. Un al doilea avion i-a transportat la fața locului și pe membrii familie sale.

Saleh și câțiva oficiali yemeniți se rugau la moschea al-Nahdayn, în interiorul reședinței prezidențiale, în sudul orașului Sanaa, vineri după-amiază, când s-a produs atacul. Inițial s-a crezut că a fost vorba de un atac cu rachete, dar apoi forțele de securitate au afirmat că o bombă era plasată în moschee. La Sanaa se închid ambasadele Germania a decis să-şi închidă ambasada din capitala Yemenului, având în vedere agravarea situaţiei din această ţară, relatează RIA Novosti. Anterior se anunţase şi închiderea ambasadei Italiei din Sanaa.

Rusia şi-a evacuat, sâmbătă, o parte din personalul său diplomatic acreditat în Yemen.

La rândul său, ministrul francez de externe, Alain Juppé, a recomandat concetăţenilor săi aflaţi în Yemen să părăsească acestă ţară cât mai urgent din cauza „degradării foarte rapide şi imprevizibile a situaţiei”.