Grecia va plăti un „preţ ridicat” dacă va continua să încalce spaţiul aerian turc şi ''să hărţuiască'' avioanele turce în Marea Egee, a atras atenţia sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.
Duminica trecută, Ankara a afirmat că avioane turce în misiune în această zonă au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a denunţat o "acţiune ostilă".
"Grecia, uită-te în istorie. Dacă vei continua aşa, vei plăti un preţ ridicat", a declarat preşedintele turc în cadrul unui miting în regiunea Mării Negre.
"Avem ceva de spus Greciei: nu uitaţi de Izmir", a adăugat el, făcând referire la oraşul din Marea Egee pe care grecii îl numesc Smyrna.
Ocuparea Smyrnei de către Grecia, căreia i-a fost acordat printr-un tratat de la sfârşitul Primului Război Mondial pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodată, a luat sfârşit când turcii l-au preluat din nou în 1922.
"Ocuparea voastră a unor insule (din Marea Egee, în apropiere de Turcia - n.r.) nu ne leagă în niciun fel. La momentul potrivit, vom face ce este necesar. Putem ajunge subit noaptea", a spus el, reluând o formulă folosită des când vorbea despre lansarea unei operaţiuni în Siria.
Atena acuză avioanele turce că survolează insule greceşti din apropierea frontierei cu Turcia, iar disputa dintre cei doi vecini inamici înseamnă patrule frecvente.
Ankara a denunţat, în schimb, o prezenţă a unor trupe în această insulă, ceea ce, conform Turciei, ar fi contrar tratatelor de pace semnate după Primul Război Mondial şi după Al Doilea Război Mondial.
În iunie, ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că, în cazul în care Atena va continua să trimită trupe în aceste insulă, Ankara va contesta suveranitatea Greciei.
(Agerpres)