Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a anunţat astăzi că demisionează, cu 10 luni înainte de sfârşitul mandatului, pentru a permite desfăşurarea alegerilor legislative şi prezidenţiale la data de 6 mai, anunță televiziunea de stat.
Tadici a precizat că va candida pentru un nou mandat. El îşi va înainta oficial demisia preşedintelui parlamentului.
Analiştii afirmă că Partidul Democratic, al lui Boris Tadici, mizează pe popularitatea preşedintelui pentru a atrage voturi în alegerile legislative de la 6 mai. Președintele sârb este ales pentru o perioadă de cinci ani și nimeni nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive în funcția de șef al statului. Constituția Serbiei îi dă dreptul lui Tadici (ales prima dată în 2004 și reales în 2008) să se prezinte din nou în fața alegătorilor întrucât primul său mandat se raportează la perioada în care Serbia și Muntenegru constituiau un singur stat. Acest stat, după declararea independenței de către Muntenegru, în 2006, a încetat să mai existe.