Președintele sârb Aleksandar Vučić își acuză un ministru că „face jocul Occidentului”

Președintele sârb Aleksandar Vučić își acuză un ministru că „face jocul Occidentului”Aleksandar Vucic. Sursa foto: Aleksandar Vucic/ Facebook

Președintele sârb Aleksandar Vučić consideră că presiunea occidentală asupra ţării sale, menită să o forţeze să se alăture sancţiunilor anti-ruse, se va intensifica în viitor, a declarat liderul sârb într-un interviu acordat canalului naţional de televiziune RTS.

Președintele sârb Aleksandar Vučić a numit o serie de persoane din cercul său apropiat, care sunt în favoarea sancțiunilor anti-ruse impuse de Occident. Comentând declarațiile recente făcute de ministrul Economiei Rade Basta, acesta a spus: „Ministrului Basta îi face plăcere să impună sancțiuni nu pentru că îi plac sancțiunile, ci pentru că îi place aprobarea unora”.

Ministrul Economiei a declarat că Serbia trebuie să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei

Pe 13 martie, ministrul sârb al Economiei, Rade Basta, a declarat că Serbia trebuie să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei și a cerut tuturor membrilor guvernului să se pronunțe asupra acestei chestiuni, deoarece, spune el, Belgradul „plătește un preț mare” pentru că a refuzat să se alăture occidentului. Iar premierul sârb Ana Brnabic a subliniat că țara a refuzat să se alăture sancțiunilor deoarece a ţinut cont de interesele naționale și de dreptul internațional.

„Se va înrăutăți. Da, există presiuni externe și se va înrăutăți, mai ales în iunie”, a spus el în interviul, difuzat joi seară. „Au cerut să impunem sancțiuni, dar eu sunt cel care ia decizii și eu sunt cel responsabil”.

Președintele sârb, despre rolul tot mai mare al Chinei în afacerile internaționale

Președintele sârb Aleksandar Vučić a remarcat rolul tot mai mare al Chinei în afacerile internaționale, adăugând că problema Taiwanului „va fi rezolvată în curând”

„Lumea nu va mai fi niciodată unipolară. Va fi fie bipolară - SUA și China - fie multipolară, iar a doua variantă ar fi mult mai benefică pentru noi”, a spus Președintele Serbiei. Președintele a mai subliniat faptul că relațiile țării sale cu Rusia au fost în mod tradițional bune.

„Sunt mândru că Serbia este una dintre puținele țări care își urmează propriul curs politic. Da, suntem pe calea europeană. Da, ne bucurăm de relații tradiționale bune cu China, Rusia și alte țări. Serbia este o țară liberă și independentă. Serbia ia deciziile pe care ea – nu altcineva – le dorește și pe care le consideră necesare”, a concluzionat președintele sârb Aleksandar Vučić.

Serbia suspendă temporar exercițiile armatei și poliției cu toți partenerii străini

După începerea operațiunii militare speciale a Rusiei, președintele sârb a spus că Belgradul sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, dar nu va impune sancțiuni Rusiei. El a adăugat că Serbia suspendă temporar exercițiile armatei și poliției cu toți partenerii străini. Serbia regretă ceea ce se întâmplă în Europa de Est și este pregătită să ofere asistență umanitară Kievului, a mai subliniat Vučić.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Belgradul se află sub o presiune fără precedent pentru a se alătura celor cu o poziție anti-rusă: „Încercările de a atrage Serbia să ia partea celor cu o poziţie anti-rusă sunt făcute în mod constant. Ştim că Belgradul este supus unei presiuni enorme, nemaivăzute până acum”, a declarat oficialul de la Kremlin jurnaliştilor, potrivit tass.com.