Președintele României este în stare de șoc. Nu se aștepta la o asemenea sfidare chiar în Sibiul său natal
- Mihai Soica
- 9 octombrie 2021, 14:40
Statuia lui Samuel von Brukenthal, amplasată în centrul Sibiului, mai exact în Piața Mare, a fost pictată cu drapelul României, de către un bărbat care a rămas necunoscut.
Polițiștii din Sibiu studiază imaginile camerelor de luat vederi care au surprins imagini din Piața Mare din Sibiu, acolo unde a fost amplasată statuia lui Samuel von Brukenthal.
Surse locale susțin că este vorba despre un bărbat care a aruncat pe statuie o pungă cu vopsea care conținea culorile roșu, galben și albastru.
„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 08,00, Poliția Locală Sibiu a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privile la faptul că, azi, în jurul orei 06,00, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanță ce pare a fi vopsea pe statuia înfățișându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piața Mare din municipiul Sibiu" transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
La Poliția Sibiu – Biroul de Investigații Criminale a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de sistrugere. Polițiștii lucrează și pentru identificarea autorului.
Statuia amplasată în prezența lui Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis a participat la ceremonia de dezvelire a statuii celui care a fost guvernator al Transilvaniei, în perioada în care Horea și Cloșca, anul 1784, au fost trași pe roată, ca urmare a faptului că au condus o răscoală țărănească.
Pe 11 septembrie 2021, Iohannis era la Sibiu unde inaugura statuia baronului Samuel von Brukenthal, personaj emblematic pentru istoria Transilvaniei, numit guvernator al marelui principat în 1777. Statuia a fost amplasată în faţa palatului din Piaţa Mare, fiind o creație a sculptorului Deak Arpad.
„Aprecieri tuturor celor care au făcut posibilă amplasarea statuii lui Samuel von Brukenthal, marele iluminist transilvănean. Să fim recunoscători pentru eforturile și sacrificiile sale, pentru opțiunile și valorile care ne-au plasat la loc de cinste în marele concert universal al civilizațiilor”, a spus Iohannis în discursul său.
Protest la statuie
Șapte zile mai târziu, pe 18 septembrie 2021, un grup de persoane a participat la un protest împotriva amplasării acestei statui în centrul Sibiului. Oamenii consideră că baronul a fost un asupritor al românilor din Transilvania.
La manifestație a participat chiar și celebra cântăreață de muzică populară Veta Biriș.
„Am venit la această manifestare alături de moții mei. Am fost prima cântăreață care a readus în scenă cântecul istoric. Mă bucur că am reușit să sensibilizez cu aceste cântece inima românilor. Nu fac politică, nu mă interesează, eu am venit doar să cânt”..
Părintele Cătălin Dumitrean de la Biserica cu hramul “Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului a spus că e vorba de un protest împotriva trecutului.
„Apropo de pașaportul verde de azi, nici atunci nu intrau românii în cetate fără pașaport verde, galben sau ce culoare aveau. Dacă țăranii români erau prinși peste noapte în cetate erau luați și bătuți chiar aici, în Piața Mare. (...) Să renunțăm la statuile stăpânitorilor străini. Încercăm să arătăm că existăm”, a spus părintele Dumitrean.