Petro Poroșenko l-a demis pe ambasadorul Ucrainei la Washington

Preşedintele Ucrainei a semnat, ieri, decretul de demitere a ambasadorului Aleksandr Moţik, numit în post în 2010 de către fostul şef al statului ucrainean Viktor Ianukovici, potrivit Unian.

Potrivit RIA Novosti, Aleksandr Moţik a fost ținta mai multor critici, în ultimele luni, cu privire la poziţia sale loială faţă de fostul preşedintele Ianukovici. Iar în luna martie, alte discuții controversate au fost iscate de interviul acordat revistei americane Foreign Policy, în care Moţik denunţa degradarea forţelor armate ucrainene.

Potrivit Unian, noul ambasador al Ucrainei în SUA ar urma să fie Valeri Cealîi, în prezent consilier în cadrul administraţiei prezidenţiale de la Kiev pe probleme de politică externă. Cealîi s-ar afla de mai multe zile la Washington.