Președintele Parlamentului din Republica Moldova, primit de familia regală a României

Președintele Parlamentului din Republica Moldova, primit de familia regală a României Sursa foto: Facebook/Igor Grosu

Igor Grosu, președintele Parlamentului din Republica Moldova, se află și România și a fost primit, luni, la Palatul Elisabeta din București, de către Custodele Coroanei Române, Margareta, și Principele Radu.

„Am avut ocazia să mă revăd cu Majestatea Sa și cu Alteța Sa Regală, adevărați ambasadori și prieteni și susținători ai Republicii Moldova și, fiind la București, nu am putut să nu răspund invitației de a ne întâlni, de a discuta, de a informa despre progresele pe care le avem în Republica Moldova.

Am mulțumit pentru ajutorul oferit, pentru toată contribuția. În 14 decembrie 2023, Uniunea Europeană a adoptat o decizie istorică pentru Republica Moldova - deschiderea negocierilor de aderare. Casa Regală a României își are contribuția sa, nu tot timpul afișată, dar cunoaștem despre ocaziile când au vorbit despre noi, au argumentat și au convins prieteni din Occident, din Uniunea Europeană, din capitalele occidentale, cât de importantă este pentru Republica Moldova această decizie. Am mulțumit o dată în plus și contăm, în continuare, pe ajutor și susținere", a declarat Igor Grosu, în cadrul unei declarații de presă.

Președintele Parlamentului din Republica Moldova, primit la Palatul Elisabeta

Igor Grosu, vizită în România

sursa: Facebook

Oficialul și-a exprimat încrederea că Republica Moldova va adera la UE înaintea anului 2030, menționând că autoritățile de la Chișinău mizează pe expertiza și susținerea României.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem nevoie de expertiză, o susținere acum, imediată, în lansarea propriu-zisă a procesului de negociere, iar aici foarte mult contăm pe ajutorul României. În rest, asistență tehnică, experți, oameni care au participat la procesul de negociere, care au simțit ce înseamnă asta. Noi cu mare drag chiar îi invităm și angajăm în funcții importante, în Republica Moldova", a precizat Grosu.

 

Familia Regală a anunțat, la rândul său, că în cadrul întrevederii au fost discutate modalitățile prin care va fi susținut parcursul european al Republicii Moldova.

Menționăm că în aceste zile Igor Grosu efectuează a o vizită oficială în Republica Letonia, în perioada 25-26 martie 2024, la invitația omologului său de la Riga. Șeful Legislativului se va întâlni cu conducerea Letoniei – președintele țării, Edgars Rinkēvičs, președinta Saeima, Daiga Mieriņa, și prim-ministra Evika Siliņa. La Riga, cei doi președinți de Parlament, Igor Grosu și Daiga Mieriņa, vor susține o conferință de presă.