Preşedintele american Barack Obama va semna joi o proclamaţie pentru crearea celui mai mare sanctuar marin de pe planetă şi interzicerea în spaţiul acestuia a extracţiei resurselor naturale şi a pescuitului comercial, a anunţat miercuri Casa Albă, potrivit AFP, care adaugă că pescuitul tradiţional şi cel recreativ vor fi permise în continuare.
Monumentul Naţional Marin al Insulelor Îndepărtate din Pacific ('Pacific Remote Islands Marine National Monument') ar urma să devină de şase ori mai mare. Se va întinde pe o suprafaţă de circa 490.000 mile pătrate (1,2 milioane de kilometri pătraţi) de zone protejate în jurul acestor insule şi atoluri din Oceanul Pacific, precizează un comunicat al Casei Albe.
Prin această măsură de extindere vor fi mai bine protejate recifele de corali de adâncime, munţii submarini şi ecosistemele marine unice din această parte a lumii, care se numără printre cele mai vulnerabile regiuni în contextul impactului schimbărilor climatice şi al acidificării oceanelor, potrivit comunicatului.
Ca răspuns la creşterea temperaturilor, preşedintele Obama îşi anunţase în luna iunie, cu prilejul unei conferinţe internaţionale privind protejarea oceanelor aflate în pericol, intenţia de a acţiona şi de a-şi folosi autoritatea pentru a proteja peisaje marine dintre cele mai preţioase din lume.
Extinderea 'Pacific Remote Islands Marine National Monument' vizează peste 130 de munţi submarini, aceştia fiind în general centre de biodiversitate ce adăpostesc numeroase specii marine. Măsura va permite, de asemenea, mai buna protejare a habitatului unor animale, printre care broasca ţestoasă de mare.
Barack Obama a lansat, marţi, de la tribuna summitului privind clima desfăşurat la New York, apelul ca la sfârşitul lui 2015 să se încheie un acord mondial 'ambiţios' pentru combaterea încălzirii climatice, 'ameninţare urgentă şi în creştere'.