Președintele Klaus Iohannis i-a cucerit și pe olteni. GALERIE FOTO
- Ioan Bujor
- 22 septembrie 2019, 12:15
Președintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la reuniunea liberalilor din Oltenia, fiind primit cu entuziasm de craioveni.
A fost primul eveniment electoral organizat după ce președintele Klaus Iohannis și-a depus candidatura, însoțită de peste 2,2 milioane de semnături. Klaus Iohannis și PNL își propun să construiască „România normală”, bazată pe o guvernare competentă, iar prima etapă este câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare.
Președintele Klaus Iohannis a fost așteptat, în Craiova, un fief traditional al PSD, de sute de olteni care i-au cerut autografe, au dat mâna și s-au fotografiat cu el.
În timp ce liderii PSD nu mai au curajul să iasă din sediile de partid, președintele României a mers, la pas, printre oltenii entuziasmați de posibilitatea de a-i adresa câteva cuvinte șefului statului. Însoţit de preşedintele PNL, Ludovic Orban, și de alți lideri liberali, Klaus Iohannis și-a făcut drum cu greu printre oltenii veniți să își manifeste susținerea.
Primirea a fost (cel puțin) la fel de călduroasă precum cea făcută în urmă cu o săptămână de constănțeni.
La intrarea în sala reuniunii, șeful statului a fost aplaudat de cei 1.500 de membri PNL, parlamentari şi aleşi locali care au participat, sâmbătă, la Craiova, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Oltenia. Drumul spre tribuna sălii a fost un nou prilej pentru o baie de mulțime, liberalii dorind să dea mâna, să facă fotografii și să le ureze succes președintelui României și liderului PNL.
La finalul discursului, președintele Klaus Iohannis a mers din nou printre delegații liberali, dând mâna cu aceștia, fiind asaltat de membrii PNL care doreau să facă fotografii alături de șeful statului.
Iohannis: ”Tot timpul am fost pe fază”
În discursul ținut în fața liberalilor, preşedintele Klaus Iohannis a atacat dur guvernarea PSD, punând-o în antiteză cu ”România normală” pe care o va construi împreună cu PNL.
”PSD a realizat mii de kilometri de autostradă - cu creionul!”, a ironizat Iohannis guvernarea PSD, continuând în aceeași notă: ”PSD, de când știu eu, promite, cu bani europeni, desigur, acele spitale mari, regionale - și aici, în Craiova. Nu știu, cunoașteți adresa acestui mare spital regional? Eu nu!”.
Șeful statului a dat drept exemplu și faptul că toaletele din spatele școlilor ”tot acolo sunt”. „Școli moderne nu avem. Pază pentru școli nu avem. Manuale vor fi - auziți - vor fi. Veșnica explicație a PSD, că vor fi”, a fost un alt exemplu al incompetenței PSD.
„Pe scurt, PSD pentru România a fost și este o catastrofă!”. ”Dar unii ne-am opus. Tot timpul, cum se spune, am fost pe fază. Mi-am folosit instrumentele constituționale și am oprit foarte multe din prostiile, din nesimțirile pe care le-au planificat pesediștii pentru România”, a explicat Klaus Iohannis.
Soluția pentru ieșirea din criză este preluarea puterii de către liberali, pe baza susținerii alegătorilor.
”Și au arătat românii atunci, pe 26 mai, ce vor ei, de fapt: ei vor PNL. Așa se trag concluziile după alegeri – cine a câștigat, acela este chemat. Dar nu este așa de simplu, fiindcă acelea au fost doar primele alegeri dintr-o serie de alegeri. Urmează în noiembrie alegerile prezidențiale, urmează alegerile locale, urmează alegerile parlamentare. Eu cred că cel mai bine ar fi să le câștigăm împreună pe toate!”, a transmis Klaus Iohannis.
El a precizat că singur poate face atât cât a făcut în ultimii cinci ani, dar că împreună cu liberalii şi cu celelalte forţe proeuropene vor câştiga alegerile şi vor forma un guvern care lucrează pentru români. Șeful statului a susținut că este nevoie de un Guvern construit în jurul PNL. ” După care ne apucăm de treabă și reconstruim România. Facem România europeană, România modernă, România Normală”, este planul președintelui Klaus Iohannis.
Angajamentele lui Ludovic Orban
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că liberalii pot câştiga alegerile în toate judeţele din Oltenia, spunându-le membrilor de partid că acest lucru stă în puterea muncii fiecăruia. Ludovic Orban a arătat că Oltenia l-a dat pe liberalul I.G. Duca, fost prim-ministru al României, iar acum este din nou momentul să dea partidului personalităţi de nivel naţional. În schimb, PSD a promovat din această regiune istorică ”o lungă listă de otrepe”, printre cei pomeniți de Orban aflându-se Eugen Nicolicea, Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Adrian Duicu, Mihai Fifor sau Darius Vâlcov.
Liderul PNL a promis că un guvern liberal va finaliza drumul expres Craiova-Pitești și tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj, esențiale pentru legătura dintre Oltenia și restul României.
„Nu mai ține cu vorbe, în 2008 am aprobat în Guvernul liberal indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Craiova-Pitești. Nici astăzi nu este gata, iar ceea ce a făcut PSD, inaugurând o lucrare în care nu erau decât niște borduri pe un teren privat este o rușine pentru orice fel de om politic din România”, a explicat Orban.
Liderul PNL a criticat şi lipsa altor proiecte de infrastructură, cum ar fi cele legate de navigarea pe Dunăre. ”În 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, le-am lăsat 400 de milioane de euro, pentru a efectua lucrările de asigurare a standardelor de navigabilitate pe Dunăre. Ce au făcut în 11 ani? Nimic!”, a relatat liderul liberal cum au renunțat social-democrații la proiecte deja finanțate.
„Vă garantez că și acest lucru va deveni realitate. Dunărea va deveni navigabilă și se va umple de barje de care să transforme cu adevărat potențialul de dezvoltare și al Olteniei”, a promis Ludovic Orban.
Klaus Iohannis a oprit abuzurile PSD
Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a reamintit faptul că președintele României a blocat abuzurile PSD în condițiile în care România se află, de trei ani, într-o stare de asediu nedeclarată şi a catalogat acţiunile PSD drept ”forme de gangsterism politic”.
”Vom continua această luptă construind împreună o țară normală. Cu Klaus Iohannis Președinte, cu o majoritate parlamentară coagulată în jurul PNL și cu guvernare locală liberală”, a îndemnat Turcan.
La rândul său, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a afirmat că liberalii vor câștiga și în Oltenia. „Ori PSD, ori România. PSD nu are voie să mai domine județele sărăcite. Județele din Oltenia nu mai sunt roșii și nici nu vor mai fi”, a spus europarlamentarul.