Președintele iranian Ibrahim Raisi, înmormântat în orașul său natal, după două zile de ceremonii

Președintele iranian Ibrahim Raisi, înmormântat în orașul său natal, după două zile de ceremoniiIbrahim Raisi. Sursa foto: dreamstime.com

Trupul lui Ibrahim Raisi urmează să fie înmormântat joi seară în Mashhad, orașul său de origine, după ce a fost comemorat timp de două zile prin ceremonii funerare ce au reunit sute de mii de susținători ai Republicii Islamice.

Președintele Iranului va fi înhumat în principalul mausoleu șiit situat în nord-estul țării, la sanctuarul imamului Reza. Raisi, care ocupa funcția de președinte din 2021, a murit la vârsta de 63 de ani în urma prăbușirii elicopterului ce îl transporta duminică spre Tabriz (nord-vest).

El revenea după inaugurarea comună a unui baraj împreună cu președintele azer, Ilham Aliev, la granița dintre cele două state.

Ibrahim Raisi va fi înmormântat joi seară

Oficialii au pregătit intens orașul sfânt pentru ziua finală a funeraliilor președintelui.

Pe străzile celui de-al doilea oraș ca mărime din Iran, în special în apropierea sanctuarului lui Reza, au fost amplasate portrete uriașe ale lui Ibrahim Raisi, drapele negre și simboluri șiite.

Cu o zi înainte, o masă impresionantă de oameni s-a strâns în centrul Teheranului pentru a aduce un ultim omagiu președintelui, care a fost venerat ca un „martir” după moartea sa.

Ziua de joi, care a fost declarată și sărbătoare publică, a debutat cu o rugăciune condusă de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care s-a închinat în fața sicrielor celor opt bărbați morți în accident, printre care se numără și șeful diplomației, Hossein Amir-Abdollahian.

Acesta din urmă va fi înhumat joi în sanctuarul lui Shah Abdol-Azim, situat în orașul Rey, la sud de Teheran.

Mai mulți înalți oficiali au fost prezenți la ceremonia de omagiere

Lideri din diverse țări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia, inclusiv președintele tunisian Kais Saied și emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al-Thani, au participat la o ceremonie de omagiere.

Aproximativ 60 de țări au fost reprezentate la acest eveniment.

Cu toate acestea, nicio țară din Uniunea Europeană nu a fost prezentă la ceremonie, având în vedere relațiile tensionate dintre Teheran și națiunile occidentale.

Ibrahim Raisi

Ibrahim Raisi. Susra foto: X/ Danny Haiphong

Preşedintele interimar, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, are printre atribuţiile sale pregătirea alegerilor prezidenţiale, programate să aibă loc pe 28 iunie.

Deşi data se apropie, nicio figură politică nu şi-a anunţat public intenţia de a candida, potrivit Agerpres.