Nunta ar fi programată pe 12 august, zi în care președintele francez va împlini 60 de ani, a indicat o sursă din interiorul Partidului socialist francez, relatează Mediafax.

Hollande a declarat pe 14 iulie, de Ziua naţională a Franţei, că "viaţa privată trebuie să rămână viaţă privată". "Atunci când voi avea informaţii, vi le voi comunica, dar nu am niciuna", a spus atunci preşedintele Franţei.

La începutul anului, François Hollande, care pe atunci era implicat într-o relație cu jurnalista Valérie Trierweiler, a fost surprins de fotografii tabloidului Closer ieşind dintr-un imobil unde acesta se întâlnea de obicei cu actriţa Julie Gayet. La scurt timp după dezvăluirile din presă, preşedintele Franţei a anunţat încetarea relaţiei sale cu Valérie Trierweiler.

După despărțire, preşedintele Hollande a apărut mereu singur în public, iar natura relaţiei sale cu Julie Gayet nu a fost precizată ulterior.

Te-ar putea interesa și: