Donald Tusk, preşedintele Consiliului European (CE) a avertizat că o integrare totală europeană este un plan utopic, care nu îşi are locul în contextul actualelor probleme ale Uniunii Europene (UE). Astfel de atitudini nu vor face decât să alimenteze opțiunile eurosceptice.
În cadrul unei întâlniri a oamenilor de afaceri europeni, Donald Tusk a afirmat că UE trece prin clipe dramatice, iar viziunile euro-entuziaste lirice și naïve nu îşi au locul.
“Trebuie să păstrăm ordinea internă în Europa. Nu este nevoie să explic nimănui ce consecințe dramatice, inclusiv economice, ar avea o ieșire a Marii Britanii' din UE în urma referendumului de pe 23 iunie. În anul 2020, PIB-ul Marii Britanii ar fi cu 3% mai mic față de cel pe care l-ar înregistra dacă rămâne în UE, iar în anul 2030 scăderea ar fi de 5%” — este un exemplu dat de Tusk. Și mai 'rele' ar fi efectele unei eventuale desființări a spațiului Schengen, a adăugat el, amintind de evaluarea Comisiei Europene, care a estimat într-un asemenea scenariu pierderi anuale cuprinse între 5 și 18 miliarde de euro, precizează Agerpres.
Dar 'cea mai mare amenințare pentru Europa este să se îndoiască de ea însăși și lipsa de energie a curentului proeuropean în fața energiei excesive a radicalilor și extremiștilor', iar 'pentru economia europeană nu există o amenințare mai rea ca perspectiva unui triumf al forțelor antiliberale și eurosceptice, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga', a continuat Tusk.
Pentru a se evita astfel de scenarii, Tusk face apel la pragmatism, cum ar fi consolidarea frontierelor externe ale UE sau desăvârșirea consistentă a Uniunii Bancare.