Preşedintele Comisiei Europene: Grecia să nu se aştepte ca zona euro să se încline în faţa cererilor lui Alexis Tsipras

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că poporul grecu nu trebuie să se aştepte ca zona euro să se încline în faţa cererilor premierului Alexis Tsipras.

"Grecia nu trebuie să presupună că starea generală de spirit s-a schimbat atât de mult în zona euro încât va accepta necondiţionat programul guvernului Tsipras"”, a declarat Juncker în timpul unei vizite în Germania, potrivit dw.de, conform B1 TV.

Afirmațiile președintelui Comisiei Europene vin în contextul în care premierul grec a prezentat duminică, în Parlamentul de la Atena, planurile de renunţarea la programul de austeritate. Tsipras a exclus orice prelungire a programului de salvare de 240 de miliarde de dolari, care se încheie la sfârşitul lunii februarie, şi s-a angajat să încerce să obţină compensaţii de la Germania, legate de ocupaţia nazistă din Al Doilea Război Mondial.

Discursul tranșant al lui Tsipras a produs agitație pe pieţele financiare.

Înainte de o reuniunea a miniştrilor de Finanţe ai statelor din G20 de la Istanbul, reprezentanţii SUA şi Canadei au cerut liderilor UE şi ai Greciei să lucreze la un compromis referitor la datoria publică a Greciei, de 315 miliarde de euro, echivalentă cu 175% din PIB-ul ţării.