Secretarul general al preşedinţiei italiene, Ugo Zampetti, a anunţat, miercuri, că preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, a acceptat miercuri lista miniştrilor prezentată de premierul Giuseppe Conte.
Noul guvern italian de coaliţie între Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga) va depune joi jurământul de investire.
Porivit comunicatului preşedinţiei, depunerea jurământului de către Conte şi miniştrii săi va avea loc joi dimineaţă, la ora locală 10.00 (08.00 GMT).
În acest nou guvern, liderul M5S, Luigi Di Maio, va deţine portofoliul Externelor.
Noul ministru de interne va fi Luciana Lamorgese, funcţionar civil de rang înalt, care îi va lua locul lui Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta).
Salvini a fost aspru criticat în timpul mandatului său de către ONG-uri care militează pentru drepturile omului, pentru măsurile antimigraţie.
Luciana Lamorgese, care va împlini 66 de ani săptămâna viitoare, a lucrat în Ministerul de Interne până anul trecut şi în prezent este membră a Consiliului de Stat.
Noul ministru al economiei va fi Roberto Gualtieri, preşedintele Comitetului pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European şi membru al PD. Prezentarea listei noului executiv a fost posibilă după ce membrii Mişcării 5 Stele au aprobat marţi, într-un vot online, formarea unei coaliţii de guvernare împreună cu Partidul Democrat, potrivit agerpres.ro