Principalii producători de hârtie igienică din Chile și-au împărțit piața și controlează prețurile de mai bine de un deceniu. „Este un fapt de cea mai mare gravitate”, a declarat președinta socialistă Michelle Bachelet.
Cele două întreprinderi incriminate, CMPC Tissue și SCA Chili, care controlează 90% din piața locală de hârtie igienică sunt acuzați că „au constituit vreme de peste 10 ani un cartel pentru a-și împărți piața și a-și stabili prețul”, scrie L’Obs.
Potrivit justiției, cele două societăți, fiecare cu câte o cifră de afaceri de anuală de circa 400 de milioane de dolari, „au încheiat și aplică acorduri care le-au permis să păstreze acest cartel operațional începând din anul 2000 și până în decembrie 2011 cel puțin”.
Cartelul ar fi afectat „piața națională de comercializare a hârtiei igienice, a șervețețelor de hârtie, a batistelor de unică folosință și a șervețelelor pentru față”, potrivit parchetului însărcinat cu anchete economice.