Vassiliki Thanou, preşedinta Curţii Supreme a Greciei, a fost numită premier interimar, până la alegerile anticipate ce vor fi organizate în septembrie.
Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat trimis de serviciile preşedintelui Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, relatează agenţia AFP, preluată de Agerpres.
'Depunerea jurământului de către noul premier va avea loc joi la 17.00 GMT' în timp ce noul guvern interimar va fi numit vineri, se arată în comunicat.
Nu a fost, însă, precizată data alegerilor, prevăzute a priori pentru 20 sau 27 septembrie, potrivit unor surse media.
Premierul grec Alexis Tsipras şi-a anunţat săptămâna trecută demisia de la conducerea guvernului şi a cerut organizarea de alegeri anticipate.