Presa mainstream occidentală se teme de „Orbanizarea” și sfârșitul Uniunii Europen

Victoria zdrobitoare a partidului „FIDES” condus de Victor Orban dă de gândit oficialilor de la Bruxelles, iar presa occidentală vorbeşte deja despre „orbanizarea” Europei.

Die Welt scrie că datorită "discursului său împotriva imigranților „cotropitorilor Bruxelles-ului” și acțiunilor cancelarului german Angela Merkel, premierul ungar Victor Orban a reușit să-și supună toată țara și să o transforme într-o „democrație în frunte cu un fuhrer”.

Politica lui Orban, continuă publicația germană, are mulți adepți în țările grupului de la Visegrád, iar Polonia este principalul jucător regional care împărtășește politica Budapestei.

Analizând procesul decizional dificil din UE, autorii de la Die Welt avertizează că odată cu fortificarea  grupului de la Visegrád situația din UE ar putea să ajungă ca cea de la ONU, adică, din cauza divergențelor fundamentale dintre participanții la procesele din UE aceasta ar putea să se transforme într-un banal club de discuții (...).

„Am putea spune chiar mai mult: Victor Orban se pregătește să devină groparul UE. Sărmana Ungarie, sărmana UE! Ea riscă să se prăbușească sub presiunea lașității”.

La ora actuală în afară de Germania și Franța, care fac eforturi pentru a constitui un nucleu de forță ce reușește să mențină integră Uniunea Europeană, nicio altă țară nu se străduiește din răsputeri în acest sens. Germania are tot interesul să mențină UE pentru că astfel își asigură o piață de desfacere confortabilă pentru produsele generate de capacitățile sale industriale gigantice. Franța, la rândul său, în afara UE va pierde și mai mult din ponderea sa pe arena internațională, notează flux.md