Presa italiană spune că George W. Bush ar putea deveni catolic

Jurnaliştii italieni speculau azi pe tema unei eventuale convertiri a preşedintelui american George W. Bush la catolicism, la finalul preşedinţiei sale, subliniind că liderul american, care s-a întâlnit vineri la Vatican cu Papa Benedict al XVI-lea, este un admirator al acestuia, relatează AFP.

Carlo Rossella, fost director al revistei de dreapta Panorama, s-a declarat convins că preşedintele Bush "se gândeşte să se convertească la catolicism".

Cotidianul de stânga La Repubblica scrie că această informaţie circulă în anturajul preşedintelui Bush de când şeful de protocol al Casei Albe, Nancy Goodman Brinker, a declarat că liderul american este "un mare fan al Papei şi că îi poartă acestuia un respect total".

La Repubblica subliniază că preşedintele american şi Papa Benedict al XVI-lea au o viziune comună despre "demonii" care ameninţă lumea secolului XXI, şi că Bush i-a rezervat o primire călduroasă acestuia în aprilie, când a sosit în Statele Unite.

Preşedintele american aparţine unui curent fundamentalist protestant "de renaştere creştină" (reborn christian), însă fratele său, Job, care este guvernator de Florida, este catolic.

(21:01)