ȘTIRE-BOMBĂ! Presa INTERNAȚIONALĂ îl critică DUR pe DRAGNEA. NYT: ,,Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numește DICTATURA MAJORITĂȚII”

Parlamentul din România a modificat Codul Penal într-o manieră total neobișnuită, ținta fiind schimbarea prevederilor privind abuzul de putere, cu efecte pe termen lung privind statul de drept, notează New York Times (NYT).

Cotidianul american îl citează pe președintele Klaus Iohannis: “Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numește dictatura majorității și dăunează grav democrației”.

Sute de cazuri de abuz în serviciu sunt pe rolul instanțelor din România, iar numeroși înalți funcționari și politicieni sunt vizați. Modificarea Codului Penal ar putea avea efecte asupra tuturor acestor dosare. O implicare directă ar mai putea avea inclusiv asupra lui Liviu Dragnea, mai scriu jurnaliștii străini.

New York Times relatează faptul că șeful PSD a fost condamnat deja în primă instanță pentru abuz în serviciu în cazul a două angajate, care erau plătite de Protecția Copilului, deși lucrau pentru PSD. Pe lângă asta, Dragnea mai are o condamnare cu suspendare pentru fraudă electorală. 

Jurnaliștii mai aduc aminte de episodul ,,Guvernul Grindeanu - controversata Ordonanță de Urgență 13”, care a generat cele mai mari proteste din România, de după căderea comunismului.

În articolul din NYT este menționat și avertismentul celor 12 ambasade, printre care SUA, care au atras atenția asupra modificării Codurilor Penale, dar și declarația purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, care a precizat că oficialii de la Bruxelles monitorizează cu atenție ceea ce se întâmplă la București și nu vor ezita să ia măsuri. 

Publicația atrage atenția asupra posibilității suspendării președintelui Klaus Iohannis, care se opune demersurilor coaliției PSD-ALDE.