Părintele Ioan Istrati a povestit cum era să fie înșelat de o enoriașă, care i-a promis că ți donează un apartament. Avea doar o cerință.
Preotul Ioan Istrati a povestit că acum 10 ani lucra la Iași și nu o ducea foarte bine cu banii. Câștiga niște bani de la emisiunile de pe Trinitas și publica articole, fiind suplinitor la facultate. Locuia într-o garsonieră.
„Nu o duceam prea bine cu banii, eram cu jumătate de normă la Biserică, lucram 8 ore pe zi ca redactor șef la Doxologia. Mai luam câte un bănuț de la Trinitas, unde aveam emisiuni, de la Lumina, unde scriam 2 rubrici, de la facultate unde eram suplinitor. Stăteam într-o garsonieră la etajul patru".
Apoi, preotul spune că a trecut printr-o experiență nu tocmai plăcută, deși începutul suna promițător.
„Într-o zi, după Sfânta Liturghie, vine la mine o doamnă foarte distinsă, îmbrăcată într-o blană de vizon. Mă ia deoparte. Părintele meu, eu sunt văduvă de 10 ani, fetele mele sunt în America, au de toate. Nu prea corespondăm. Eu vreau să mă retrag la mănăstire”.
Femeia i-a spus că are un apartament cu trei camere în Piața Unirii, chiar lângă hotelul Traian, și voia să le doneze pentru a se ruga pentru ea.
Ioan Istrati, Sursa Foto: Facebook
Ce a aflat preotul Ioan Istrati despre femeie?
Preotul a fost uimit: „ îmi cade cerul în cap. Am îngăimat: de ce eu?” Ea i-a spus: „iubesc felul dumneavoastră de a fi, de a predica, de a cânta. Sunteți un preot adevărat”.
Femeia i-a mai spus că fetele ei nu trebuie să știe nimic. Casele vor fi donate printr-un contract de donație. Ele nu ar putea avea drept asupra averii sale. Preotul a spus în sinea sa: Eram într-al nouălea cer. Am zis da din toată inima, ca la starea civilă. Dar mă rodea puțin ideea că e cumva nedrept față de fetele doamnei.
Preotul s-a dus la duhovnicul său, Părintele Carp, și i-a povestit. El a izbucnit în râs, spunând: „Și nu ți-a zis că îți donează apartamentul, dar trebuie să achiți câteva sute de milioane datoriile la întreținere?. Ei, bine, doamna aia e o escroacă. Merge în fiecare duminică pe la preoți și promite un apartament de miliarde, dar cere câteva sute de milioane datoriile la întreținere. Până acum vreo 10 preoți a fraierit. Îi dau banii de datorie, cu încredere că vor primi o casă, apoi doamna dispare definitiv.
Preotul a fost la o mustață de o escrocherie
Ioan Istrati spune: „M-am crucit. Am înghițit în sec, l-am pupat pe Părintele Mitel și am plecat”. A doua zi, preotul a primit-o pe doamna în Biserică. Ea i-a spus: „Părinte, apartamentul valorează 100 de mii de euro. Vi-l dau. Dar trebuie să plătesc datoria la întreținere 300 de milioane, n-a mai fost nimeni acolo de 7 ani. Mă puteți ajuta, nu?”.
Preotul a privit-o glacial și i-a spus că a descoperit-o: „Ca să plecați cu banii, cum ați făcut cu alți 10 preoți?”. Femeia imediat a plecat.
„Ce bine e să ai duhovnic. Eram în stare să mă împrumut în bancă să plătesc escroacei banii de lux. Când ceva e prea bun ca să fie adevărat, nu e adevărat,” a încheiat de relatat preotul Ioan Istrati pe Facebook