HAOS LA KIEV. Numărul victimelor din rândul protestatarilor a crescut la patru. SUA, UE și NATO condamnă reacția forțelor de ordine | GALERIE FOTO / VIDEO

Poliţia a lansat în această dimineaţă o ofensivă împotriva manifestanţilor din centrul Kievului, ceea ce a provocat confruntări violente între forţele de ordine şi protestatari, informează AFP. Potrivit agenţiei franceze, care citează surse din opoziţie, cel puțin doi manifestanți au fost uciși în timpul confruntărilor.

UPDATE ora 21.00: Canada se va consulta cu SUA şi UE pentru o "reacţie puternică" la violenţele din Ucraina, informează Mediafax, citând AFP.

"Canada condamnă violenţele împotriva protestatarilor din Ucraina; analizăm toate opţiunile în faţa acestei situaţii", a reacţionat ministrul canadian de Externe, John Baird.

"Veştile despre moartea manifestanţilor sunt extrem de grave. Toate opţiunile sunt pe masă. Cred că trebuie să fie foarte clar că nu putem păstra tăcerea. Este esenţial să ne consultăm cu parteneri precum Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru a avea o reacţie puternică", a subliniat şeful diplomaţiei canadiene. UPDATE ora 20.00: Opoziţia avertizează că va trece "în ofensivă" dacă preşedintele Viktor Ianukovici nu face concesii, transmite AFP, care îi citează pe lideriul opoziţiei, Vitali Klişko.

"Dacă Viktor Ianukovici nu face concesii, joi vom trece în ofensivă", a avertizat Klişko în faţa a zeci de mii de manifestanţi adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev. Liderul opoziţiei i-a recomandat preşedintelui să convoace alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate. UPDATE ora 19.00: Potrivit CNN, care-l citează pe coordonatorul medical al protestatarilor, numărulmanifestanților uciși ar fi crescut la 4.  Trei dintre liderii opoziției s-au întâlnit cu Viktor Ianukovici în această seară, scrie site-ul președinției de la Kiev. UPDATE ora 18.00: Uniunea Europeană a făcut apel la „încetarea imediată” a violenţelor, după confruntările dintre poliţie şi manifestanţi. Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, ca și președintele CE, Jose Manuel Barroso, au „condamnat ferm violenţa escaladată la Kiev şi au cerut „încetarea imediată a actelor de violenţă”, potrivit AFP. Uniunea Europeană s-a declarat „şocată” de ultimele violenţe din Ucraina, avertizând Kievul în legătură cu „posibile acţiuni” şi „consecinţe pentru relaţiile” cu această ţară. „Deplângem în termenii cei mai fermi utilizarea forţei şi violenţele”, a declarat preşedintele CE. UE „va studia posibile acţiuni şi consecinţe pentru relaţiile noastre cu această ţară”, a adăugat oficialul european. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat ferm folosirea violenţei în capitala Ucrainei, Kiev, scrie Xinhua, citată de Agerpres. „Sunt extrem de preocupat de evoluţiile dramatice din Ucraina şi de informaţiile privind mai multe decese la Kiev”, a declarat Rasmussen, într-un comunicat de presă. „Violenţa nu poate fi niciodată răspunsul la o criză politică”, a adăugat liderul NATO. UPDATE ora 17.00: Cel puţin două persoane au fost împuşcate mortal în centrul Kievului, unde miercuri au loc confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, după ce trupele speciale Berkut, din subordinea Ministerului ucrainean de Interne, au lansat o ofensivă pentru demontarea baricadelor din strada Gruşevski, situată nu departe de Piaţa Independenţei din centrul Kievului, a indicat Parchetul General al Ucrainei într-un comunicat.

Agenţia rusă de presă ITAR-TASS, citată de Agerpres, relatează că ar fi trei morţi în urma violenţelor din capitala ucraineană, iar unele canale de televiziune ucrainene, apropiate opoziţiei, consemnează chiar patru morţi, însă această informaţie nu a putut fi încă verificată din surse independente. <iframe width='416' height='234' src='http://edition.cnn.com/video/api/embed.html#/video/world/2014/01/22/magnay-ukraine-protesters-shot.cnn' frameborder='0'></iframe> Cert este însă că numărul victimelor creşte la Kiev, după asaltul trupelor speciale asupra baricadelor opoziţiei. Parchetul a precizat că cei doi protestatari au fost împuşcaţi, dintre care unul în cap şi celălalt în piept.

„Evenimentele din ultimele ore la Kiev indică intensificarea agresiunii din partea unor grupuri extremiste şi alte asociaţii faţă de forţele de ordine şi faţă de civili. Astfel, în cursul nopţii trecute, din căminele situate pe străzile Şcerbakov, Spasski, Observatorna, Starovokzalna şi Bogdanovskaia, persoane necunoscute au comis pogromuri în masă, au distrus uşi şi ferestre şi au răpit oameni”, menţionează un comunicat al Parchetului”, citat de RIA Novosti. Împușcați de forțele de ordine Potrivit BBC, victima ar fi fost ucisă prin împușcare, fără alte detalii disponibile în acest moment. Ministerul ucrainean de Interne a confirmat decesul, dar nu a precizat modul în care a murit demonstrantul. Asaltul a început în jurul orei locale 6.00. Un alt manifestant ar fi murit aseară după ce a căzut de la înălțime în timpul unor ciocniri cu polițiștii, dar acest deces nu este confirmat oficial. Între timp, agenţia rusă de presă ITAR-TASS a relatat, citând media de la Kiev, că sunt deja trei morţi în urma violenţelor din capitala ucraineană, iar unele canale de televiziune ucrainene, apropiate opoziţiei, consemnează chiar patru morţi, însă această informaţie nu a putut fi încă verificată din surse independente. Cert este însă că numărul victimelor creşte la Kiev, după asaltul trupelor speciale asupra baricadelor opoziţiei.

Ministerul ucrainean de Interne a confirmat deja miercuri dimineaţă decesul unui manifestant, fără să precizeze natura rănilor sale. Parchetul a precizat ulterior că doi protestatari au fost împuşcaţi, dintre care unul în cap şi celălalt în piept. Cel puţin 50 de persoane au fost răpite în noaptea de marţi spre miercuri din mai multe cămine studenţeşti de către indivizi necunoscuţi, a anunţat Parchetul General, indicând, citând martori, că acestea au fost bătute cu cruzime şi duse într-o direcţie necunoscută. În urma acestor violențe, SUA au revocat vizele pentru „mai mulţi cetăţeni ai Ucrainei”, ca urmare a recurgerii la forţă împotriva manifestanţilor din capitala ucraineană, a anunţat astăzi ambasada americană la Kiev.

„Ca răspuns la acţiunile angajate împotriva manifestanţilor în noiembrie şi decembrie anul trecut, Ambasada americană a revocat vizele pentru mai mulţi cetăţeni ai Ucrainei, care au legătură cu utilizarea forţei”, a indicat misiunea diplomatică americană într-un comunicat, fără a preciza identitatea sau funcţia acestor persoane. Autorităţile ucrainene vor recurge la forţă împotriva manifestanţilor dacă “provocatorii" nu vor înceta să incite la violenţă, avertizase aseară premierul Mikola Azarov. “Dacă provocatorii nu se opresc, autorităţile nu vor avea altă opţiune decât să utilizeze forţa în cadrul legii pentru a asigura securitatea cetăţenilor", a declarat el la postul public rus de informaţii Vesti, referindu-se la controversata legislaţie intrată în vigoare marţi ce înăspreşte sancţiunile împotriva manifestanţilor proeuropeni care se opun puterii pe străzile Kievului.

Avertismentul prim-ministrului Azarov intervine după două nopţi de ciocniri între manifestanţi ai opoziţiei şi forţele de ordine pe străzile capitalei Ucrainei, cele mai violente din ultimele două luni de proteste declanşate de hotărârea preşedintelui Viktor Ianukovici de a respinge acordul de asociere cu UE în profitul unei apropieri de Rusia.

Premierul şi-a exprimat speranţa că nu va fi necesară recurgerea la forţă. “Sperăm că bunul-simţ va prevala", a spus el, adăugând că “oamenii trebuie să înţeleagă că li se propune haos şi distrugeri".

El a dezminţit zvonurile legate de instituirea stării de urgenţă şi a subliniat că situaţia de la Kiev “este departe de aşa ceva".

Evocând aproape în acelaşi timp situaţia din ţară pe pagina sa de Facebook, Mikola Azarov i-a acuzat pe liderii opoziţiei că sunt responsabili pentru tensiunile de la Kiev.

“Prima sarcină a preşedintelui şi a guvernului constă în împiedicarea escaladării confruntărilor violente", a adăugat premierul Ucrainei, potrivit agenţiei France Presse.