Premierul olandez Mark Rutte a refuzat din nou să condamne site-ul Partidului pentru Libertate (PVV), al extremistului Geert Wilders, unde pot fi depuse plângeri împotriva cetăţenilor est-europeni.
La finele unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, premierul olandez Mark Rutte a afirmat ieri că site-ul nu are nimic în comun cu guvernul. ”Nu voi face alte comentarii pe această temă”, a afirmat premierul olandez, citat de site-ul ”Dutch News”.
Pe de altă parte, Martin Schultz a declarat că susţine împreună cu premierul olandez libertatea de mişcare în UE şi că site-ul PVV dovedește ”un comportament total inacceptabil”. Site-ul a fost deja condamnat de comisari europeni, europarlamentari, ambasadori şi grupuri ale lucrătorilor migranţi. Pe site apar titluri de ziar ca ”Est-europenii comit din ce în ce mai multe infracţiuni”, în dreptul unei coloane destinate pentru reclamaţii. În urmă cu două săptămâni, Parlamentul European (PE) a decis ca, la 13 martie, să dezbată, în sesiune plenară organizată la Strasbourg, problema controversatului site. În plus, ambasadorii din Olanda ai unui număr de 10 ţări din Europa Centrală şi de Est au trimis o scrisoare deschisă liderilor partidelor politice de la Haga pentru a protesta în legătură cu site-ul xenofob.