După ce Irlanda a aprobat recent prin referendum liberalizarea avorturilor, inclusiv clinicile catolice vor trebui să se supună.
Premierul Leo Varadkar a declarat că noile legi de liberalizare a avorturilor vor permite ca doctorii, asistentele și moașele din clinicile catolice să refuze să efectueze avorturi pe motiv de conștiință, însă instituțiile în ansamblu vor fi obligate să ofere acest „serviciu necesar”.
Potrivit BBC, guvernul lui Varadkar lucrează în prezent la un text de lege care va permite avortul „la cerere” până la vârsta de 12 luni a sarcinii, în cazul feților sănătoși, și până la 24 de luni „în cazurile extreme”.
Premierul de la Dublin a precizat: „Nu va fi posibil pentru spitalele cu finanțare publică de a alege dacă să ofere sau nu aceste servicii necesare”.
Afirmațiile lui Varadkar vin după apariția unui sondaj pros-referendum, care arată că majoritatea medicilor de familie din Irlanda (68%) intenționează să refuze să comită avorturi și nu au de gând să ofere aceste așa-zise „servicii”.
Leo Varadkar a fost una dintre cele mai puternice voci în favoarea legalizării căsătoriilor homosexuale la referendumul din 2015. Partenerul său, Matthew Barret, este medic la Mater Misericordiae („Maica Îndurătoare”) University Hospital, o clinică catolică.