Premierul din Franța, Gabriel Attal, este prins între presiunile stângii și inflexibilitatea ministrului Economiei. În plină campanie pentru alegerile europene, situația bugetară divizează majoritatea și acutizează rivalitatea dintre premier și Bruno Le Maire

Criză politică în Franța

Situațiile de criză sunt o foarte bună soluţie de turnesol. Disensiunile și rivalitățile care agită tabăra prezidențială de când a ieşit la iveală deteriorarea conturilor publice vin într-un moment în care unitatea este necesară mai mult ca niciodată: alegerile europene din iunie sunt văzute de toate partidele drept ultimul test național înainte de alegerile prezidențiale din 2027.

Formaţiunea Adunarea Naţională (RN) conduce în sondaje, iar dreapta și stânga visează să pună capăt duopolului care le sufocă din 2017 încoace.

Atacat din toate părțile, partidul prezidențial trebuie să se arate cât mai solid. Dar se întâmplă exact invers, pentru că destabilizarea (prost) anticipată a conturilor publice și nevoia de a reacționa rapid pentru a umple deficitele au dezechilibrat guvernul.

Actuala campanie electorală a fost concepută pentru a fi europeană înainte de toate, fiind concentrată pe amenințările majore cu care se confruntă Uniunea Europeană și pe mijloacele de a le răspunde. Ar fi trebuit să fie dominată de figura tutelară a Președintelui Republicii, dar în ultimul timp a luat o întorsătură „franceză”, evidențiind defectele bilanţului guvernării, slăbind poziţia premierului și lansând lupta pentru succesiune.

Franța, în regres economic

Emmanuel Macron este direct afectat de regresul economic care duce la creșterea șomajului şi a deficitelor. În barometrul Elabe publicat de Les Echos vineri, 5 aprilie, șeful statului a pierdut două puncte din popularitate și a scăzut la 25%. Scăderea a ajuns chiar la 9 puncte în rândul electoratului în vârstă, sensibil la problema datoriei publice.

Atacată de aleșii RN care batjocoresc rezultatele slabe ale acestui „Mozart al finanțelor”, cum i se spunea cândva lui Macron, amenințată cu o moțiune de cenzură de partidul La Republique, care vrea să-și recapete poziţia prin reluarea discursului rigorist al lui François Fillon, tabăra prezidenţială se luptă să-şi recapete suflul. Preşedintele şi partidul său au devenit singurii responsabili pentru o derivă la care toate partidele de opoziţie au contribuit activ, cerând insistent o politică „oricât (ne)-ar costa” în privinţa bugetului.

Timp de șase ani, formula „în același timp” a reprezentat un liant pentru echipa premier-preşedinte, inclusiv în timpul nepopularei reforme a pensiilor. Dar fisura care a apărut la sfârșitul anului 2023 în jurul proiectului de lege privind imigrația s-a adâncit în momentul discutării reducerii deficitelor.

Extremele din partidul prezidențial

Există într-adevăr în cadrul partidului prezidențial o aripă stângă și o aripă dreaptă care nu reacționează la fel, pentru că își păstrează reflexele taberei din care provin și au divergenţe în ceea ce priveşte modul de a contracara avântul formaţiunii RN (lepenistă).

Yaël Braun-Pivet, președintele Parlamentului, şi Sacha Houlié, președintele Comisiei juridice, au luat distanță față de noua reformă a asigurărilor pentru șomaj anunțată de Gabriel Attal în încercarea de a accelera recuperarea „locului de muncă”. Cei doi consideră că, din punct de vedere social, reforma este prea violentă, pentru că survine într-un moment în care activitatea economică se blochează.

În acest context, tweet-ul fostului premier Elisabeth Borne, în care își exprimă mândria că a contribuit la reducerea șomajului pe vremea când se afla la Matignon și rezervele față de ideea că actualul guvern ar putea reduce durata perioadei de ajutor pentru şomaj, pare o piatră aruncată în geamul guvernului.

Gabriel Attal s-a bucurat de unanimitate la numire

La momentul numirii în funcţia de premier, Gabriel Attal s-a bucurat de unanimitate. Trei luni mai târziu, este prins între presiunile din partea stângă a taberei sale și inflexibilitatea ministrului economiei. Când șeful guvernului a mandatat marți, 2 aprilie, un grup de lucru din sânul majorităţii care să ia în considerare o posibilă impozitare a rentelor, Bruno Le Maire a publicat imediat un articol în Les Echos pentru a-și marca opoziția față de orice majorare a impozitelor, chiar şi cu scuza "voinței prezidențiale".

Dezacordul a devenit public într-un moment în care reforma asigurărilor pentru șomaj, asociată cu reducerea deficitelor, a devenit ținta opoziției, care a reproşat imediat guvernului că "îi cruță pe bogați și îi atacă pe șomeri”.

Interviul acordat de Gabriel Attal în Le Monde din 6 aprilie constituie o afirmare a unei linii sociale și a unei asumări de riscuri: prim-ministrul apără fără rezerve reforma alocaţiilor de șomaj, care tinde tot mai mult să devină reforma „sa” în numele apărării „activității” și „prosperității” economice.

Încotro merge Franța

O odă adusă muncii, o laudă la adresa clasei de mijloc din Franța, o condamnare implicită a asistaţilor social: Gabriel Attal dezvoltă discursul politic pe care începuse să-l perfecționeze pe vremea când era ministru responsabil de conturile publice, desăvârșit apoi în timpul petrecut la Ministerul Educaţiei Naţionale.

O doctrină ancorată la dreapta, dar diferită de cea a ministrului economiei Bruno Le Maire, care, în cartea sa La Voie française ("Calea franceză"), pleda pentru sfârşitul statului bunăstării, cu alte cuvinte pentru revizuirea completă a politicilor sociale.

Oficial, toată lumea este la unison în cadrul Executivului: președintele Republicii, prim-ministrul, ministrul economiei. Dar șeful statului știe că orizontul lui este limitat, în timp ce ceilalți doi concurează pentru a-și cuceri poziţia într-un context politic, social şi economic care nu permite greşeli.

Situația amintește de funcționarea trio-ului Chirac-Villepin-Sarkozy din anii 2005-2007, cu războiul licitațiilor în jurul primului contract de muncă şi catastrofa socială care a urmat.

Pe măsură ce noua traiectorie bugetară este finalizată, macroniştii au o singură certitudine: merg pe cărbuni încinşi.

(Autor: Françoise Fressoz, Le Monde; Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR RADIO ROMANIA)