Existența Republicii Moldova ca stat este pusă în pericol astăzi, din cauza unor factori acumulați de-a lungul anilor, dar mai ales în vara lui 2015, a avertizat premierul Valeriu Streleț.
Avertismentul a fost lansat de Streleț joi în timpul prezentării raportului de activitate al cabinetului său, învestit la sfârșitul lunii iulie.
Premierul a afirmat că toate aceste probleme, strânse de-a lungul ultimilor ani, nu pot fi rezolvate decât în condiții de stabilitate politică, referire la manifestațiile din piața centrală.
Tot joi, Streleț a declarat că guvernul său nu va demisiona decât în urma unui vot de neîncredere al parlamentului.
În urma manifestației de duminică, la care au participat zeci de mii de oameni, cerând demisia președintelui și a premierului, mai multe sute de persoane au decis să rămână în piața centrală, în corturi, după modelul Pieței Universității, până ce actuala putere va pleca.
Fostul ambasador al Moldovei la ONU, Igor Munteanu, a declarat că situația tulbure ar putea fi folosită de Moscova pentru a-și „activa prezența și rolul”.