Premierul chinez Wen Jiabao susține că trebuie urgentată reforma politică din China, în caz contrar existând riscul ca o ”tragedie de genul Revoluței Culturale să să se repete”.
Reformele politice la vârful statului şi în conducerea Partidului Comunist Chinez trebuie realizate ”urgent” pentru a continua dezvoltarea economică a Chinei, a afirmat premierul chinez, Wen Jiabao. ”Trebuie să avansăm în acelaşi timp cu reformele structurale economice şi politice, în special cu reforma sistemului de conducere a partidului nostru şi a ţării”, a continuat şeful guvernului chinez, într-o conferință de presă ce marchează sfârșitul sesiunii anuale a parlamentului.
Pe de altă parte, Wen Jiabao a avertizat că o ”tragedie istorică de genul Revoluţiei Culturale s-ar putea repeta” în China, dacă nu sunt puse în aplicare reforme politice şi economice.
”Influenţa erorilor şi a feudalismului din timpul Revoluţiei Culturale nu a fost complet eradicată”, a subliniat el.
”Dacă reforma politică nu are succes, reforma economică nu va putea fi încheiată”, iar ”noile probleme apărute în societate nu vor putea fi rezolvate rezolvate fundamental”, a avertizat şeful guvernului. În ultimii ani, Jiabao a cerut, în repetate rânduri reforme politice în China, fără a preciza în ce direcție trebuie să se îndrepte acestea. Wen, care își încheie mandatul în 2013, a mai făcut astfel de declarații în august 2010. Propunerile sale au generat speculații cu privire la disensiunile din sânul regimului comunist, între vechea gardă și cei cu viziuni mai liberale, dispuși să ofere mai multe libertăți poporului chinez. De altfel, un interviu al lui Wen pentru televiziunea americană CNN pe aceleași teme ale libertăților politice a fost cenzurat în propria sa țară.