Premierul canadian Stephen Harper, despre atacurile din Ottawa: Sunt niște acte josnice

Premierul canadian Stephen Harper, despre atacurile din Ottawa: Sunt niște acte josnice

Premierul canadian Stephen Harper a condamnat miercuri atacurile armate comise la Ottawa, calificându-le drept "josnice", potrivit unui purtător de presă, citat de AFP.

Harper, care se afla la sediul Parlamentului în momentul atacurilor, s-a întâlnit cu lideri ai opoziţiei, care au fost, de asemenea, evacuaţi şi transportaţi într-o locaţie sigură.

"În cursul acestor întâlniri, "premierul (...) a condamnat aceste acte josnice", a declarat purtătorul său de cuvânt, Carl Vallée, într-un comunicat.

Cel puţin două persoane - un militar canadian şi un presupus terorist - au fost ucise în cursul unor atacuri armate comise miercuri la Ottawa. Persoane înarmate au deschis focul la Memorialul naţional de război, la sediul Parlamentului şi în centrul comercial Rideau. Un militar a fost grav rănit în atacul de la Memorial, murind ulterior la spital. Un presupus atacator a murit în schimbul de focuri cu poliţia, la Parlament. Autorităţile caută mai mulţi indivizi înarmaţi şi este analizată ipoteza unui atac terorist islamist.