Premierul demisionar bulgar, Boiko Borisov, a făcut un anunț care va înfuria foarte mulți români. În anunțul său, acesta a afirmat că românii...
Potrivit agenției BTA, premierul bulgar ar fi declarat că un kilometru de autostradă din Bulgaria costă de câteva ori mai puțin față de un kilometru contruit în România.
El a făcut această apreciere într-o declarație dată presei, în care mai intâi a reacționat unei recente declarații a președintei Partidului Socialist bulgar, Kornelia Ninova. Aceasta din urmă a spus că 'reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale va continua și nu se va mai fura în lucrările de construcții în Bulgaria'.
În replică, premierul conservator Boiko Borisov a spus că la primăvară, când va avea mai mult timp liber, o va chema pe Kornelia Ninova să-i renoveze casa.
Premierul bulgar a cerut apoi presei să verifice care este costul unui kilometru de autostradă în Bulgaria și România. 'Eu cred că în Bulgaria costul este de câteva ori mai mic, celelalte condiții — solul și materialele — fiind similare', a afirmat Borisov, citat de agenția BTA, care menționează de asemenea că premierul bulgar a susținut că același lucru este valabil și în cazul lucrărilor de construcție la metroul din Sofia față de cel din București.
Borisov a demisionat împreună cu întregul guvern după ce candidata pe care a susținut-o la alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, conservatoarea Țețka Țaceva, a pierdut scrutinul în favoarea candidatului susținut de Partidul Socialist, Rumen Radev, acesta din urmă fiind învestit oficial tot duminică.
Întrucât partidele politice nu au ajuns la un acord pentru constituirea unui nou guvern, Borisov este în continuare premier interimar, iar noului președinte ar urma să-i revină sarcina de a dizolva Parlamentul pentru a fi convocate alegerile anticipate.