Jurnalul unui ţăran bistriţean cu patru clase primare, care a făcut neîncetat însemnări zilnice timp de aproape o jumătate de secol, a fost lansat astăzi, la Cluj, în cadrul unui eveniment organizat de Universitatea Babeş-Bolyai.
Simion Cismaş din Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud, a deschis primul „călindar” în ziua de 1 ianuarie 1937, pe când avea 28 de ani. Era o zi de vineri cea în care a scris: „Tinpu iarnă goală, puţină zăpadă, dar frig tare. Astăzi ca întruna din sărbători, am isprăvit cu vitele şi am mers la biserică şi după-masă la joc şi seara ne-am dus la joc la Barna”. Însemnările aveau să se oprească abia în martie 1981, cu două zile înainte de moartea autorului, în ziua de 31 martie, informează www.agerpres.ro
Istoricul Simion Retegan, cercetător ştiinţific, în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române Cluj, consideră că această carte este unică în cultura românească.
„Am parcurs cu mult interes această carte-fluviu, prima de acest gen pe care eu am citit-o şi prima, cred, care există în cultura noastră populară, o carte în care un simplu om, cu patru clase elementare, îşi prezintă itinerariul vieţii, începând de la vârsta de 28 de ani şi până la 72, zi de zi. Viaţa sa, a familiei ale, aşa cum se proiectează ele pe viaţa satului şi, într-un plan mai îndepărtat, pe viaţa ţării”, a declarat Simion Retegan.
Ne puteți urmări și pe Google News
Nepoata lui Simion Cismaş, Emilia Cismaş, a fost cea care a transcris zecile de caiete şi apoi, prin forţe proprii, a editat şi a publicat jurnalul, sub numele de „Călindar”. Este vorba de patru volume care au peste 2.000 de pagini de înscrieri şi care conţin pe lângă însemnările aparent banale ale fiecărei zile şi scrieri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de pe front, dar şi evocări sau comentarii din timpul altor perioade istorice, petrecute în ultima jumătate de secol.
Deşi nu se cunoaşte exact motivul pentru care Simion Cismaş a început acest jurnal, nepoata sa crede că el a simţit în acei ani că se petrece ceva important în lume, dar care coincidea şi cu schimbările din viaţa sa personală.
La finalul fiecărui an, Simion Cismaş scria un rezumat al celor petrecute. Cu timpul a început să adauge la informaţiile personale - ce avere avea, câţi copii, cu vârstele şi numele lor, starea de sănătate a tuturor, cum a fost vremea şi recoltele - şi considerente şi comentarii ale marilor evenimente sociale şi politice. Despre anul 1943 scria, la final, că a fost un an bun - deşi fusese pe front - pentru că scăpase destul de repede din cauza unui „beteşug”. Toţi ai casei erau sănătoşi, fetele mergeau la grădiniţă, animalele erau în stare bună, o vacă fătase, avea şi trei mieluţe, dar o mioară murise: „Era tinpuri grele, era război. (...) Ca bucate am avut grâu bun. Aşa că, după cum era greutate în lume şi rău, eu eram foarte mulţămit de la Dumnezeu. Erau duşi mulţi oameni de acasă, Era vro 10 duşi de un an şi opt luni la Rusia, Erau duşi mulţi în România, refugiaţi”.
Jurnalul cuprinde aspecte religioase, agrare, sociale, politice şi economice ale familiei sale, ale comunităţii şi ale ţării. Ultima consemnare este naşterea ultimului născut din familie, în martie 1981. După numai două zile Simion Cismaş a murit.
Recomandările noastre
