Premieră MONDIALĂ în medicină. Metodă REVOLUŢIONARĂ prin care se vor salva milioane de vieţi

Chen Chin-hsing, şeful unuia dintre departamentele de Chirurgie al Spitalului Universităţii Naţionale din Taiwan a anunţat că pentru prima dată în lume a fost realizat un transplant de trahee folosinduse metoda 3D. Traheea umană a fost realizată după ce implantarea traheei în 3D a fost făcută cu succes pe animale

Dispozitivul imprimat taiwanez elimină medicamente care stimulează creşterea celulară, prin care medicii speră să combată respingerea, una dintre problemele cel mai dificil de rezolvat în transplanturile obişnuite, potrivit agerpres.ro

O altă noutate a procedurii este utilizarea de celule stem, care se inserează cu ajutorul unui braţ robotic şi se depozitează în traheea artificială pentru a produce cartilagiu şi alte ţesuturi, potrivit chirurgului taiwanez.

Prin această tehnologie, în viitor, transplanturile de trahee vor avea nevoie de o perioadă de două luni din momentul intervenţiei, inclusiv recoltarea de celule stem şi fixarea datei operaţiei, a precizat Chen Chin-hsing.

După doi ani de investigaţie, medicii taiwanezi au obţinut două brevete legate de acest transplant de trahee, iar rezultatele cercetării lor au fost publicate la 19 decembrie de Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei al insulei