Prefectura regională din Paris a anunţat, miercuri, că în primăvara anului 2020 vor fi date în exploatarea comercială a primelor SeaBubbles.
Este vorba despre aşa-zisele taxiuri zburătoare pe apă.
Pentru aceste teste, vehiculele SeaBubbles, echipate cu motoare electrice, au fost autorizate să navigheze cu o viteză maximală de 30 de kilometri pe oră, care depăşeşte de peste două ori limita admisă în prezent pentru circulaţia ambarcaţiunilor pe Sena.
Vehiculele SeaBubbles, ce au o capacitate de câţiva pasageri, reiau principiul de bază al hidropterului, dezvoltat de navigatorul francez Alain Thebault: mai multe „folii”, un fel de arce din fibră de sticlă scufundate, menţin ambarcaţiunea în afara apei la o distanţă de aproximativ 50 de centimetri deasupra valurilor, graţie vitezei de deplasare.
„Suntem încântaţi că ne-am întors la Paris (...). Toate semnalele par într-adevăr să autorizeze începerea exploatării comerciale a taxiurilor noastre Bubble încă din primul trimestru al anului 2020. Confirmăm ambiţia proiectului SeaBubbles de a poziţiona încă o dată Sena în centrul mobilităţii populaţiei franceze prin respectarea principiului „Zero zgomot, Zero valuri, Zero emisii de CO2'', a declarat CEO-ul SeaBubbles, suedezul Anders Bringdal.
În data de 16 iunie 2017 a fost testat pentru prima oară prototipul acestei ambarcaţiuni.
Alte teste au avut loc la Geneva, Miami, Saint-Tropez şi Monaco. Însă Parisul reprezintă obiectivul concret al acestui proiect. Compania producătoare consideră că „viitorul mobilităţii populaţiei trebuie să vină din zona apei, o cale naturală de deplasare şi istorică, aflată în centrul oraşelor şi care a fost prea mult timp subestimată”.
Înfiinţat în 2016 de Alain Thebault şi de Anders Bringdal, acest start-up francez a demarat discuţii în vederea achiziţionării sale de un holding elveţian, compus din mai mulţi investitori internaţionali.
Pentru moment, acţionarul majoritar al companiei este familia Thebault. Alain Thebault şi Anders Brindgal vor rămâne la comanda companiei, iar sediul acesteia va rămâne în Franţa.
Primele cinci vehicule din gama SeaBubbles au fost construite în 2017 în Elveţia, dar, din motive legate de costuri, producţia va continua în Thailanda, potrivit dcnews.ro