PREMIERĂ. Majoritatea SCOȚIENILOR vor INDEPENDENȚA față de Marea Britanie

Guvernul britanic va prezenta, în zilele următoare, un plan prin care vizează să acorde Scoţiei o mai mare autonomie în ce priveşte taxele, cheltuielile şi alocaţiile sociale, în cazul în care locuitorii ei vor respinge independenţa la referendumul de la 18 septembrie, a declarat, azi, ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne.

„Veţi vedea în următoarele câteva zile un plan de acţiune pentru a acorda Scoţiei mai multe prerogative, în ce priveşte taxele, cheltuielile, statul social, plan care va fi pus în practică în momentul în care la referendum rezultatul este „nu„” a spus ministrul britanic la BBC, potrivit Agerpres.

El a menţionat că planul în acest sens este elaborat împreună de principalele trei partide politice din Parlamentul Marii Britanii.

Ministrul britanic de Finanţe a făcut aceste declaraţii după ce susţinătorii independenţei Scoţiei au ieşit pentru prima dată în frunte, într-un sondaj publicat, duminică, de Sunday Times, cu 11 zile înainte de referendum.

Conform sondajului YouGov/Sunday Times, procentul celor care ar vota „da” la referendum este de 51%, în timp ce tabăra opozanţilor este cotată cu 49%.