PREMIERĂ: Londra anunță CÂT este dispusă să PLĂTEASCĂ pentru Brexit

Pentru prima oară de la referendum, guvernul britanic a avansat o cifră a facturii de Brexit pe care este gata să o achite pentru ieșirea din UE.

După 23 iunie 2016 și victoria taberei Brexit la referendumul din Marea Britanie, o întrebare revine obsesiv pe buzele specialiștilor și ale opiniei publice: care este prețul pe care va trebui să-l plătească Londra pentru a ieși din Uniunea Europeană și a-și redobândi independența?

Deși Bruxelles-ul a avansat „pe surse”, o cifră maximală de 100 de miliarde de euro, iar Parisul de 90 de miliarde de euro, sume pe care Londra le-a catalogat ca nerealiste și exagerate, totuși guvernul Theresei May nu a venit până acum cu o contra-propunere proprie.

Ei bine, Sunday Telegraph, citând mai multe surse guvernamentale britanice care au dorit să-și păstreze anonimatul, prezintă pentru prima oară o astfel de propunere de „preț” pe care o consideră rezonabilă: 40 de miliarde de euro.

Ediția de duminică a ziarului britanic, guvernul de la Londra ar fi dispus să achite această sumă cu condiția ca Uniunea Europeană să accepte să negocieze un cadru mai general pentru a stabili viitoarele relații dintre Marea Britanie și blocul european, în special cele economice.

De partea sa, Bruxelles-ul apreciază însă că înainte ca discuțiile privind un acord de liber schimb să poată avea loc, este nevoie de progrese privind suma și modalitățile de plată, dar și drepturile cetățenilor europeni rezidenți în Marea Britanie.

Potrivit Sunday Telegraph, Londra dorește să propună o tranzacție în care să achite câte 10 miliarde de euro anual, vreme de trei ani după ieșirea sa din UE, care ar trebui să aibă loc în martie 2019.

Aceste sume, care ar fi vărsate în contrapartidă cu menținerea accesului Londrei la piața unică europeană, ar constitui un „acont” la factura finală, care nu ar trebui, însă, să depășească în total 40 de miliarde de euro.

Negociatorul șef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier, a refuzat până acum public să avanseze o cifră în ceea ce privește factura Marii Britanii pentru a părăsi blocul european. Barnier a declarat că „metodologia” care va fi utilizată pentru a stabili cât trebuie să plătească Londra ar trebui elaborată în cursul primei faze a negocierilor pentru Brexit, care trebuie să se încheie în octombrie.

Mai mulți înalți responsabili UE au confirmat pentru AFP că estimarea europeană se cifrează în jurul a 100 de miliarde de euro.