PREMIERĂ în Statele Unite: Un militar SPION american, condamnat pentru că a divulgat secrete pe WikiLeaks, a primit dreptul de a-şi SCHIMBA SEXUL

Deţinutul Chelsea Manning, fost Bradley, soldat al US Army, şi-a încetat greva foamei, după ce conducerea armatei a declarat că îi va permite să-şi facă operaţia de schimbare de sex, a anunţat Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), care o reprezintă pe deţinută.

Manning, de 28 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă de 35 de ani, pentru că a furnizat WikiLeaks documente secrete, începuse greva foamei vineri.

ACLU a invocat în sprijinul clientei sale o recomandare făcută în luna aprilie de un psiholog.

Într-o declaraţie citată de The Guardian, Manning a criticat guvernul pentru că i-a trebuit „atât de mult” să ia decizia, dar a afirmat:

„Sunt nespus de uşurată pentru că armata face în sfârşit ceea ce trebuie. Salut decizia lor. E tot ce doream de la ei: să mă lase să fiu eu.”

Soldatul american cunoscut anterior ca Bradley Manning a dezvăluit, după ce a fost condamnat pentru spionaj, că se simte femeie.

Cazul Manning este o premieră în Statele Unite: va fi prima operaţie de schimbare de sex permisă unui deţinut.

În iulie, Manning a încercat să se sinucidă, din cauză că guvernul nu îi aprobase schimbarea de sex.

Bradley Manning (foto jos), un fost analist din serviciul de informaţii, în Irak, a fost condamnat la 35 de ani de închisoare de către un tribunal militar, după ce a furnizat peste 700.000 de documente, înregistrări video, cablograme diplomatice şi situaţii de pe câmpul de luptă grupului WikiLeaks.

A fost vorba de cea mai mare divulgare de materiale secrete din istoria Statelor Unite.

Printre documentele furnizate de Manning, în 2010, se aflau şi celebrele imagini filmate de la bordul unui elicopter Apache, în 2007, care trage asupra unor insurgenţi irakieni, atac în urma căruia au murit 12 persoane, inclusiv doi reporteri Reuters.