Ziarul saudit de limbă engleză Saudi Gazette a numit-o în fruntea sa pe Somayva Jabarti, prima femeie din istoria ţării care conduce un cotidian.
Este ceea ce a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un articol de opinie, directorul cotidianului, Khaled Almaeena, care s-a arătat foarte mândru de faptul că Somayva Jabarti va prelua frâiele ziarului de limbă engleză.
“Fac azi un pas spre conducerea ziarului în propria mea manieră", notează Almaeena, care se defineşte drept “o persoană a mass-media", pentru care “jurnalismul a fost dintotdeauna o pasiune". “Sunt mândru să o desemnez pe succesoarea mea, ziarista Somayya Jabarti, care va prelua frâiele ziarului", a anunţat el.
“A lucrat timp de 13 ani cu mine şi în tot acest timp am avut drept obiectiv să fac posibilă intrarea unei femei în acest bastion dominat de bărbaţi, care sunt editorii şefi", a explicat el. “Nu este o chestiune de egalitate între sexe, ci meritele sale m-au făcut să-i ofer lui Jabarti asemenea oportunitate", a precizat directorul, citat de Agerpres.
Jabarti “este o femeie hotărâtă şi dedicată şi pot să-i garantez ei şi echipei sale că mă voi afla alături de ei pentru a-i ajuta şi a-i consilia", astfel încât Saudi Gazette să-şi continue drumul spre era digitală ca un mijloc de informare competitiv, a ţinut el să precizeze.
În ce mă priveşte, a continuat fostul director, “mă voi dedica scrisului, conferinţelor şi altor activităţi la care eram obligat să renunţ din cauza presiunii articolelor", a explicat cel care a condus şi un alt cotidian important de limbă engleză din Arabia Saudită, Arab News.
“Colectivul ziarului Saudi Gazette este o echipă de primă mână şi sper ca cititorii să continue să sprijine acest ziar. Vă promit ca va rămâne în continuare platforma dumneavoastră şi prima opţiune pentru ştiri", a subliniat el, într-un apel lansat pentru susţinerea succesoarei sale.
Arabia Saudită este o monarhie conservatoare tradiţionalistă, unde femeile au un rol secundar şi care depind, în mare măsură, de bărbaţii din familia lor.