Femeile din Arabia Saudită vor putea, începând de anul viitor, să voteze, dar să şi participe în alegerile locale, a anunţat astăzi regele Abdullah, citat de BBC.
Monarhul a anunţat, de asemenea, că femeile vor avea şi dreptul de a ocupa posturi în Adunarea Consultativă, parlamentul saudit.
Noile reglementări nu intră însă în vigoare imediat, astfel că localele programate pentru ziua de joi se vor desfăşura din nou fără nicio femeie printre candidaţi.
"Pentru că refuzăm să marginalizăm femeile din societate în posturi care sunt în conformitate cu sharia, am decis, după deliberări cu clericii (...), să implicăm femeile în consiliul Shura (Adunarea Consultativă) ca membri, începând cu mandatul următor", a declarat regele într-un discurs rostit cu ocazia noii sesiuni parlamentare.
O astfel de reformă este menită să mai atenueze tensiunile interne pe fondul unei dezbateri tot mai aprinse legate de rolul femeilor în societatea saudită. În prezent, femeile nu pot, de exemplu, conduce autotuurisme sau părăsi ţara neînsoţite de un bărbat. Alegerile locale sunt singurele organizate în Arabia Saudită. La scrutinul de săptămâna viitoare vor participa circa 5.000 de candidaţi, care vor concura pentru jumătate din posturile din administraţie, cealaltă jumătate fiind rezervată oficialilor numiţi direct de guvern. Următoarele alegeri locale vor avea loc abia peste patru ani.