Pentru prima dată în lume, un Robot a ajuns în Parlamentul britanic. Robotul a fost audiat în Camera Comunelor și a garantat că în viitor încă va mai fi nevoie de oameni.
Premieră absolută în parlamentul britanic! O comisie a Camerei Comunelor a audiat, pentru prima dată, un robot. Acesta a dat asigurări că va mai fi nevoie de oameni şi în viitor, când roboţii vor deţine un rol tot mai important în societate. În acest timp, în Statele Unite, un alt personaj mecanic s-a remarcat într-un domeniu ce părea rezervat fiinţelor umane: dansul.
Robotul audiat în comisia parlamentară britanică este rezultatul unui proiect finanţat în comun de Uniunea Europeană şi Japonia. Pepper a fost proiectat pentru a îngriji persoanele în vârstă. El îşi poate modifica singur programul în funcţie de nevoile acestora. Studenţii l-au adaptat şi pentru a preda în şcoli.
Alţi specialişti în robotică spun, însă, că audierea a fost mai mult un truc publicitar, iar inteligenţa artificială NU a ajuns, de fapt, în stadiul care ar permite dialogul roboţilor cu deputaţii. În schimb, nimeni nu poate nega calităţile aşa-numitului câine robotic realizat de o cunoscută firmă din Statele Unite, scrie Antena3.