Premieră: Doi activiști Antispeciști, condamnați la închisoare

Cei doi antispeciști, în vârstă de 23, respectiv 29 de ani, Cyrile, mediator social, și Mathilde, lucrătoare auxiliar în puericultură, au fost condamnați, luni, la 18 luni de închisoare, dintre care 8 cu suspendare, respectiv 15 luni de închisoare, dintre care 9 cu suspendare, informează Le Figaro.

Ei au fost trimiși în judecată pentru 15 capete de acuzare printre care spargeri de vitrine, distrugeri, incendieri în mai multe localități din zona Lille, între noiembrie 2018 și februarie 2019. Alte două femei au fost condamnate pentru complicitate la câte 6 luni de închisoare cu suspendare. Cyrile și Mathilde nu au negat faptele și au explicat că au participat la mai multe operațini nocturne în timpul cărora spărgeau vitrinele, distrugeau sau mâzgăleau cu inscripții de genul „Stop Specismul!”, „Asasinilor” sau „E pielea lor, nu a voastră!” antreprizele care aveau vreo legătură cu comerțul de carne sau blănuri.

Antispeciștii, parte a curentului neomarxist progresist care s-a afirmat în ultimul deceniu, militează pentru egalitatea între specii, apreciind că orice ucidere sau exploatare a animalelor reprezintă discriminare.