Un produs de panificație mai puțin obișnuit ar putea intra curând în oferta brutăriilor. Este vorba de pâine cu făină de greieri.
La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, studenții creează produse care au la bază făină de greier, potrivit Antena 3. Aceștia au copt primii cozonaci, păscuțe și diferite sortimente de pâine, tot cu făină de greier.
Ideea s-a născut odată cu o lucrare de diplomă
Produsele create în laboratorul de micro-producție de la USAMV Iași au un scop de cercetare. Totuși, când va fi deschis mazaginul propriu al universității, ieșenii le vor putea cumpăra. Ca etapă preliminară, au fost făcute o serie de probe. Totul a plecat de la o lucrare de diplomă, iar luna aceasta au fost făcute primele pâini, cozonaci și păscuțe cu acest ingredient mai puțin folosit.
Studenții au lucrat cot la cot cu profesorul lor și au pregătit mai multe sortimente de pâine, foarte tentante prin gust, miros și văz.
Inedita pâine plusează la capitolul frăgezime și valoare nutrițională
Pâinea cu făină de greier nu pare foarte diferită de cea clasică. Însă frăgezimea produsului este mai mare decât la pâinea găsită în comerț, susțin creatorii ei. Dotările adecvate îi ajută pe studenți să fie pregătiți după absolvire, mai precizează reprezentanții universității din Iași. Cunoașterea întregului flux de producție poate fi învățat doar în laborator.
Experții spun că greierii au un gust destul de neutru, aşa că nu influenţează prea mult. Are gust de pâine obişnuită, dar valoarea nutriţională este foarte mare şi este mare şi conţinutul de proteine. Pâinea cu făină de greier are o valoare nutriţională mare. 70% reprezintă proteine, vitamine, fier şi calciu. La o franzelă se încorporează aproximativ 70 de greieri, ceea ce înseamnă circa 3 la sută din ingrediente.
Industria de panificaţie din România a fost cea mai afectată de pandemie din Europa de Est, din cauza faptului că România este o piaţă artizanală, comparativ cu piaţa industrializată din Vest. Un alt motiv este şi vechimea mică a business-urilor, între 10 şi 15 ani maxim, a declarat Gabriela Bereş, director regional pe 18 pieţe pentru Puratos Group pentru Adevărul.