Statele Unite au introdus în serviciu o ogivă nucleară cu putere redusă, pentru a răspunde noilor arme similare ale Rusiei
Statele Unite au anunțat, marți, că au desfășurat pentru prima dată o armă nucleară cu putere redusă la bordul unui submarin, ca răspuns la dezvoltarea Rusiei de arme similare.
„Marina SUA a desfășurat un focos nuclear W76-2 cu putere redusă pe o rachetă balistică cu lansare de pe un submarin”, a declarat John Rood, numărul doi al Pentagonului.
Când noua „postură nucleară” a Statelor Unite a fost publicată, în urmă cu doi ani, Pentagonul a avertizat că va modifica 50 de focoase nucleare pentru a le reduce puterea și a le pune la bordul submarinelor pentru a răspunde unei amenințări percepute din partea Rusiei, scrie AFP.
Potrivit Washingtonului, Moscova modernizează un arsenal de 2.000 de arme nucleare tactice, amenințând țările europene la granițele sale și eludând obligațiile care îi revin în cadrul Tratatului de dezarmare New Start, care contabilizează doar armele strategice folosite ca bază a doctrinei de descurajare, bazată pe „distrugerea reciprocă asigurată”.
Aceste arme nucleare tactice, mai puțin puternice decât bomba de la Hiroshima, ar permite Moscovei să recâștige avantajul asupra Occidentului în caz de conflict.
Desfășurarea de către Washington a acestei prime arme nucleare cu putere redusă are drept scop „consolidarea descurajării” și să ofere Statelor Unite o capacitate de răspuns „rapid și mai puțin letal”, a spus John Rood, confirmând informațiile unui grup de experți ai Federației oamenilor de știință americani (FAS).
Focosul nuclear W76-2, care are o încărcătură explozivă estimată la 5 kilotone, a fost desfăşurat la sfârşitul lui 2019 la bordul submarinului USS Tennessee, care patrulează în Atlantic, potrivit celor doi experţi ai FAS, William Arkin şi Hans Kristensen.
Este de trei ori mai puţin decât cele 15 kilotone ale bombei de la Hiroshima şi foarte puţin comparativ cu puterea altor arme nucleare aflate la bordul submarinelor americane, au precizat aceștia.
USS Tennessee, care aparține clasei Ohio, îmbarcă în general 24 de rachete balistice mare-sol Trident, fiecare dotată cu ogive nucleare W76 având o putere de 100 kilotone.
Conform datelor bugetului SUA, dezvoltarea lui W76-2 a necesitat o investiție de 65 de milioane de dolari în 2019. Și i-au fost alocate 10 milioane suplimentare în contextul exercițiului bugetar din 2020.
Numărul de exemplare construite nu a fost dezvăluit oficial dar se vorbește de 50.