Premianţi umiliţi de primari. România scandaloasă. Detalii revoltătoare
- Jeanina Năstase
- 9 octombrie 2017, 10:09
Se întâmplă în România, acolo une soarta premianţilor stă, de multe ori, în stiloul unor ediţi care găsesc fonduri doar atunci este vorba de mărirea propriilor salarii. Deşi Guvernul a dispus, printr-un ordin, acordarea de burse de merit tuturor elevilor ce obţin o medie generală mai mare de 8,50, decizia rămâne în multe localităţi scrisă doar pe hârtie. Dacă nu sunt bani, n-o să dăm!, spune scurt edilul!
Şi, asta pentru că executivul le-a permis consiliilor locale să aloce, în funcţie de buget, ce sume vor şcolilor şi liceelor. Aşa se face că doar o mică parte din elevi ajung să primească astfel de burse.
Se întâmplă la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, acolo unde 80 la sută dintre elevi au avut anul şcolar 2016-2017, medii generale mai mari de notă 8,50. Nu toţi primesc însă burse de merit. Unii nici nu ştiau că se încadrează. Gabriel Taga, Directorul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti: “Ordinul într-adevăr asta stipulează medii peste 8,50. Nici măcar toţi olimpicii naţional nu primesc burse.”
Pentru salariI DA, pentru burse BA!
Şi copiii cu media peste şapte, care provin din familii sărmane, ar trebui să primească burse de studiu. În comună Maieruş, din judeţul Braşov, nimeni nu a auzit însă de aşa ceva. “Aicea, la Maieruş, nu! N-am auzit nici anul trecut, nici anul asta”, spune mama unei eleve.
Întrebat de ce nu au ajuns banii la copii, primarul Nistor Boricean da vină pe bugetul insuficient. Recunoaşte că salariile angajaţilor Primăriei le-a mărit, cu un procent “confidenţial”. Despre burse însă spune că “dacă nu sunt bani, n-o să dăm”, dar nu vrea să explice cum a avut bani de mărirea salariilor, dar nu şi pentru copii, potrivit stirior Pro tv.