“Într-un stil pe care deja îl putem recunoaşte în oricare dintre acţiunile sale, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pune la cale o răzbunare politică pe Guvernul precedent convocând plenul Parlamentului pentru aprobarea unei comisii de anchetă în legătură cu fapte care pot fi foarte uşor lămurite printr-o simplă întrebare în ministerele economice. Concret, ceea ce se propune este investigarea condiţiilor în care s-a încheiat exerciţiul bugetar care de fapt urmează să se încheie în februarie, cum s-au făcut rectificări bugetare în anul anterior şi de ce nu s-au făcut prognoze mai exacte în legătură cu veniturile statului”, a spus Predoiu la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

El a adăugat că datele şi informaţiile care se cer în cadrul acestei anchete sunt publice, iar Dragnea face “un exerciţiu de imagine care în final va decredibiliza instituţia Parlamentului”.

“Este un exerciţiu care trimite în derizoriu instituţia comisiei de anchetă, este un exerciţiu care ne demonstrează o dată în plus că se confundă Parlamentul României cu o feudă politică personală a domnului Dragnea. Evident că protestăm faţă de această manieră de a conduce Parlamentul, am votat împotrivă în cadrul Birourilor permanente reunite şi ne vom argumenta poziţia în plen. Observăm că PSD, în loc să treacă să-şi pună în aplicare programul de guvernare se ocupă, într-o bună tradiţie, de greaua moştenire lăsată de Guvernul anterior. S-au propus în mod mincinos tot felul de avantaje pentru populaţie, în special financiare, şi acum, când e vorba să se treacă la treabă pentru acordarea acestor avantaje, PSD se ocupă de cu totul alte treburi. În loc să se ocupe de investiţii, de restabilirea creşterii economice sustenabile bazată pe investiţii şi nu numai pe consum, PSD se ocupă de probleme imaginare”, a menţionat Predoiu.

Birourile permanente parlamentare reunite au aprobat marţi solicitarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, privind efectuarea unei anchete comune de către comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care să fie verificate condiţiile în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat şi a

bugetului asigurărilor sociale de stat din august şi noiembrie 2016 de Guvernul din acea perioadă, a anunţat marţi secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.