Căutînd zilele acestea o explicație pentru șirul de cutremure din Italia, am dat de un articol mai vechi pe nationalgeographic.com, intitulat „Începe Europa să se scufunde sub Africa?”.
Ca oricine, știam și eu că crusta Pămîntului este alcătuită, aidoma unui puzzle neunit, din plăci tectonice care se mișcă. Unele se depărtează, altele se apropie și intră în coliziune. Coliziunea plăcilor duce la ceea ce geofizicienii numesc subducție, adică una dintre plăci intră sub cealaltă. Apărut în 2011, articolul la care mă refer pleca de la observațiile unui geofizician olandez. Acesta susținea că, acum 30 de milioane de ani, macroplaca tectonică africană a fost „încălecată” de macroplaca eurasiatică, undeva în vestul Mediteranei. Africa s-a mișcat, de atunci, spre Nord, împinsă cumva de masivitatea plăcii eurasiatice și acum asistăm, practic, la fenomenul invers: placa africană o încalecă pe cea eurasiatică. Găsesc alte articole din aceeași sursă care spun că este foarte probabil ca Marea Mediterană să dispară ca urmare a acestei mișcări. Procesul ar dura, bineînțeles, cîteva sute de mii de ani.
Știm din școală că, practic, mișcările tectonice nu încetează niciodată. Însă, aici, deasupra lor, uităm adesea de colosala frămîntare de sub picioarele noastre. Ne mai aduce aminte cîte o știre despre vreo erupție vulcanică sau despre vreun cutremur. E drept, nu putem trăi sub îngrijorarea perpetuă că planeta se zgîlțîie sub noi, cu atît mai mult cu cît chiar nu avem ce-i face. Pentru moment, însă, nu mă pot opri să nu speculez asupra similitudinii dintre cele două planuri: ce se întîmplă în adînc, se întîmplă și la suprafață.
Criza migranților din acest an a fost, desigur, provocată de războiul din Siria. Observatorii lucizi, însă, știu bine că valul migrator care va lovi serios Europa va veni, mai devreme sau mai tîrziu, dinspre Sud. Acum, Africa are 1,18 miliarde de locuitori. În ritmul anticipat de demografi, peste 50 de ani va ajunge la 2,8 miliarde de locuitori. De asemenea, nimeni nu anticipează că resursele necesare vieții într-o societate sigură se vor multiplica pînă atunci pe cel mai sărac continent. Logic, va urma o crescîndă presiune migratorie spre Europa, acolo unde s-a instaurat de cîteva secole cel mai ridicat nivel de trai al lumii și unde africanii cred că există suficiente resurse și pentru ei. Poate că, ceea ce anticipează geofizicienii că se va întîmpla cu cele două macroplăci tectonice (cea europeană se scufunda sub cea africană) se va întîmpla și cu oamenii: cultura europeană, în sensul cel mai larg al cuvîntului, se va scufunda sub cea africană. Cert este că Europa nu are soluție în fața acestui viitor. Nici soluția dură, radicală, aceea a filtrării severe a fluxului migrator prin mijloace consulare și polițienești și nici soluția naivă, a sprijinirii dezvoltării economice a Africii astfel încît africanii să nu mai aibă motivația migrației, nu sînt realiste.
Teoretic, Europa va putea face față acestei presiuni doar dacă asumă din nou un rol global robust. Europa este focarul civilizator al lumii și trebuie să-și regăsească acest orgoliu și să-și asume această responsabilitate. Fără îndoială, Europa a greșit mult în trecut, în raport cu alte culturi. Astăzi, cunoscînd aceste greșeli și făcînd orice este necesar ca să nu le mai repete, Europa trebuie să iasă din sine și să reorienteze lumea. O poate face, desigur, alături de aliatul ei natural aflat de partea cealaltă a Atlanticului. Cum s-ar spune acolo, „get big or get dead”. Cît despre macroplăcile tectonice, rămînem ca pînă acum: credincioșii speră în protecția lui Dumnezeu, iar necredincioșii speră în protecția probabilităților...