Precizările ANAF despre declarația unică 2023. Modificările au intrat în vigoare

ANAF. Sursa foto: Arhiva EVZ

ANAF vine cu precizări privind declarația unică pe care trebuie să o completeze și să o depună persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente. În baza acestei declarații se stabilesc obligațiile de plată pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii.

ANAF a prezentat o serie de informații destinate persoanelor fizice care trebuie să depună declarația unică, Formularul 212. Este vorba despre cei care realizează venituri din activități independente și care trebuie să plătească impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, conform Codului Fiscal. Potrivit Agenției, Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Noul plafon pentru plata contribuțiilor sociale obligatorii a ajuns la 36.000 de lei pe an, având în vedere că salariul minim a urcat la 3.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2023.

„Recomandăm ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

- prin intermediul serviciului «Spaţiul privat virtual» (SPV);

- pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată”, au transmis reprezentanții Fiscului în materialul de prezentare.

Documentul poate fi depus și pe hârtie, la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. În aceste cazuri, data depunerii declaraţiei este considerată ziua în care a fost înregistrată la sediul organului fiscal, respectiv data de pe ștampila poștei.

Ajutor pentru cei ce nu dețin computer

Formularul poate fi completat pe computerul personal, iar în cazul în care nu dispun de un astfel de echipament pot apela și la calculatoarele puse la dispoziție în cadrul unităților ANAF. Lista poate fi consultată aici.

Cei interesați pot găsi pe site-ul instituției lista completă a sediilor unde pot depune formularul și unde pot găsi un computer disponibil cu ajutorul căruia pot efectua înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual, completarea și depunerea Declarației Unice.

„Mai mult, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice”, a informat instituția.

Formularul 212 trebuie completat și depus până în data de 25 mai, termen care a fost stabilit și în anii trecuți.

Modificări ale declarației unice pentru 2023

Comparativ cu anul trecut, în declarația unică aferentă anului 2023 apar o serie de modificări. Acestea vizează schimbarea modului de stabilire a bazei de calcul pentru impozitul pe venitul din cedarea folosinței bunurilor (a chiriilor). Începând cu 1 ianuarie 2023, venitul brut a fost definit  venit anual impozabil.

De asemenea, în acest an sunt reglementate obligaţii fiscale pentru persoanele fizice care obţin venituri din afara țării. Este vorba despre pensionarii care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 lei, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Se modifică și baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente și din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice.