Ultima săptămână a rescris întreaga scenă politică. Crin Antonescu a făcut agenda politică a ultimei săptămâni ce s-ar scurs după ziua de 25 mai.
Toate speculațiile și ipotezele de combinatorică politică de dinaintea duminicii votului nu mai sunt valabile. Rapiditatea cu care s-au repliat PNL și PDL nu se datorează doar rezultatelor rușinoase sau ambiției instant de a face un front anti-PSD pentru alegerile prezidențiale, ci mișcarea este doar efectul unei strategii lungi urmate cu obstinație de către PDL-ul lui Blaga și PNL-ul lui Antonescu. Un ingredient a făcut ca această combinație să nu se dezumfle înainte de vreme și să ajungă la liman. Acesta este ura.
Rostogolirea discursului urii de către politicienii oricărei tabere nu ocupă doar spațiul public, ura se insinuează în negocierile politice, pe culoarele tuturor partidelor politice, în crâșmele ce devin locuri conspirative și unde se pun la cale alianțe noi și se desfac altele vechi. Ura ține aproape dușmanii politici, așa precum au fost PSD și PNL, ura alimentează și inflamează imaginația actorilor politici, le dă curaj. Dar nu curajul politic care schimbă lucruri pentru cetățean, ci curajul de a se arunca în cele mai îndrăznețe combinații politice. Ura este de nelipsit în toate discuțiile politice, ura dă combustie politicienilor făcându-i să se pună la aceeași masă chiar dacă s-au urât de moarte. Dorința de a plăti polițe și de a-și aranja viețile personale sunt singurele scopuri ale acestor personaje. Ura în combinație cu presiunea testosteronului sunt rețeta unui cocktail energizant. Ura e ca un drog care dă dependență. Și poate personajul care se bucură din plin de această combinație este, spre exemplu, de departe Blaga, liderul (încă) portocaliilor.
Un scurt inventar al ultimelor fapte politice care aparent pot fi doar o înșiruire cronologică pot fi citite și altfel decât o simplă enumerare.
Eșecul ARD, o mașinărie fără combustibil, non-combatul PDL încă din 2012, lipsa de vlagă politică a lui Blaga, rușinoasa campanie electorală din iarna lui 2012, la care adăugăm și campania în aceeași cheie a lui MRU, plecarea lui Frunzăverde la liberali, liniștitul an 2013 în care nu s-a auzit nici musca în Modrogan, ușurința cu care Blaga s-a strâns în brațe cu Antonescu, părăsindu-l apoi pentru Iohannis, cât de repede MRU i-a dat telefon lui Crin și s-a și înființat la sediu, iar finalmente au dansat cu toții la ziua lui Orban. Izolarea PMP. Ignorarea președintelui. Satisfacția nedisimulată a lui Blaga de a fi în capul mesei acolo unde se împarte pâinea și cuțitul pe Dreapta. Mărgele pe o ață. Totul a mers șnur. Până la urmă chiar și MRU s-a dovedit a fi un băiat de gașcă. Dacă privești toate aceste evenimente/fapte/întâmplări ca pe un puzzle pe care vrei să îl înțelegi îți sare în ochii un element comun: lipsa de luptă politică, fapt care a enervat pe toată lumea, și asta nu pentru că oamenii nu ar fi știut ce să facă și cum, ci pentru că agenda era deja stabilită, iar ura a ținut motorul cald.
Precedentul creat de Antonescu deschide calea unei aparente simplificări pe Dreapta, însă ajustările sunt complicate manevre politice. Implicațiile mișcării făcute de PNL și PDL de a se alia/fuziona/colabora sunt mult mai complicate și reverberează până în ultima comună a acestei țărișoare străbătute de patosul politicii de gașcă. Redesenarea majorităților în consilii, cooptarea bufonului știrb în alaiul premierului, nemulțumirile, nerăbdarea și furia pierderii ciolanului, toate acestea sunt complicat de gestionat în noua construcție PNL-PDL. Istoria a arătat într-adevăr că lipsa unui partid pe dreapta puternic care să țină piept PSD a perpetuat o politică a înțelegerilor între partide, a dezvoltat o adevărată industrie a trocului, noțiunea de identitate politică de partid, a membrilor, s-a diluat atât de mult până într-acolo încât identitatea politică nu mai există, ci e doar un simplu carton pus pe o masă în fața unui individ care se pretinde membru al unei construcții politice.
Exemplul lui Antonescu nu a fost copiat de alți lideri care au eșuat lamentabil la alegerile europarlamentare așteptate ca un test. Și testul a venit și a spulberat tot. Pentru cineva atent la fenomenul politic, a fost trist tabloul politic post-alegeri europarlamentare. Nu doar tensiunea, ci mai ales tremurul, disperarea, neînțelegerea momentului, încercările patetice de apel la unitate dincolo de care e eșecul pe linie – toate acestea arată că politicienii perdanți nu înțeleg ce i-a lovit.
Ura e însă nelipsită. Și frica. Și o anume plăcere în a exploata momentul în care președintele și partidul pe care a declarat că îl susține a obținut un scor de doar 6 procente plasându-i într-o poziție în care, acum, nu pot face nimic. Cu spatele la zid. Deși Dreapta și felul în care trupele se repliază ne privește pe noi toți, asistăm la manevrele unor politicieni care vor scena de pe Dreapta doar pentru ei. Ura amestecată cu mult testosteron îl face, spre exemplu, pe Buldog să mârâie permanent spre Cotroceni. Deși nu o face în mod explicit, privirea lui revanșardă o simțim îndreptată spre acolo. E momentul de glorie al lui și al tuturor celor care se simt pe cai mari. Artificiile care încă mai explodează pe câmpul de bătălie îi țin în priză pe toți cei seduși de momentul sublim al aparentei execuții a PMP și a lecției pe care doresc să i-o aplice președintelui. După ce își va fi consumat furia, frustrările, mâlul adunat în ani, Buldogul se va trezi că îl dor mușchii de la încordarea prea mare. La rândul său nu va scăpa de polițele pe care le are de plătit. Deocamdată își savurează victoria, însă într-o hardughie cum se dorește a fi alianța/fuzionatul 2 în 1 viitor partid de dreapta, liderul portocaliilor care i-a luat de la 22% și i-a dus la 12% se va dilua precum o picătură de whiskey într-un pahar cu apă plată. Probabil PMP poate deveni, cu o strategie deșteaptă, suplu și capabil de creștere, doar dacă nu mai repetă greșelile care l-au îndepărtat de procentele visate. Ura care însă l-a ținut în priză pe Buldog și pe alți politicieni care au gravitat cu ușurință în jurul său și al liberalilor de îndată ce au apărut împreună va rămâne pe răbojul pe care și-l țin unii altora, acolo în lumea lor politică.
Alianța Testosteron are nevoie de un debușeu prin care să se scurgă prea multa patimă, ura, tendințele revanșarde, pentru a vedea clar perspectiva, altfel e risc de explozie. Să ne imaginăm că președintele știe acest lucru și din această cauză tace. Uneori, tăcerea e de aur.
Daniela Raţiu este jurnalist şi scriitor.
Recomandările noastre
