Este 14 aprilie 1912. Charles Joughin a adormit în sfârșit după o zi de muncă grea în bucătăria vaporului. Brusc, e trezit de o zgâlţâitură foarte puternică. Simte cum se cutremură nava sub el. Apoi, după o scurtă oprire, aceasta îşi continuă drumul...

În continuare veți citi povestea uluitoare a brutarului-șef de pe Titanic care a reușit să supraviețuiască celui mai mare dezastru naval din istorie în mod miraculos. Are cuvântul scriitorul britanic Giles Milton:

„Deși nedumerit, Joughin nu a considerat că trebuia să se neliniștească. Ştia că în apele oceanului fuseseră semnalaţi gheţari; ştia de asemenea că Edward Smith, căpitanul Titanicului, ordonase schimbarea direcţiei și deplasarea pe o rută mai sudică, spre a evita o eventuală catastrofă.

90 de metri de nituri rupte

Crezând că primejdia trecuse, Joughin a încercat să adoarmă la loc. Pe la ora 23.35 însă, la doar câteva minute după zgâlţâitură, a fost chemat pe punte, unde i s-au dat cele mai neplăcute informații.

Căpitanul Smith trimisese sub punte o echipă însărcinată să verifice existența unor stricăciuni. Oamenii se întorseseră cu o veste cumplită: nava lovise un aisberg şi, sub forţa impactului, carena se îndoise îngrijorător de mult. Niturile de pe o porţiune de aproximativ 90 m ieşiseră din locaşurile lor, iar acum apa oceanului năvălea în vapor cu o viteză colosală.

Astfel de informaţii ar fi trebuit să provoace panică. Nu şi în acest caz. Cei mai mulți erau convinși că Titanicul nu poate fi scufundat. Vaporul avea compartimente ce se puteau închide etanş în caz de dezastru. Asta însemna că până şi cea mai gravă avarie la coca navei putea fi ţinută sub control.

Tocmai atunci însă, în acele momente de criză, s-a descoperit că aceste compartimente aveau un catastrofal defect de proiectare. Pe măsură ce se umpleau cu apă, vaporul se înclina spre prora, permițând apei să inunde şi alte segmente ale navei avariate.

Beat de necaz!

Rând pe rând, s-au umplut patru, cinci, apoi şase compartimente. Căpitanului Smith îi era limpede că soarta Titanicului era pecetluită.

Joughin, brutarul-şef de pe Titanic, nu a stat pe gânduri. Şi-a trezit din somn colegii şi, împreună, s-au apucat să strângă toată pâinea pe care au reuşit s-o găsească. Apoi au dat fuga pe punte, la bărcile de salvare, şi au pus în fiecare câte patru pâini.

Ştiau că bărcile erau insuficiente – la bordul Titanicului se aflau 2.223 de persoane, iar în bărcile de salvare era loc pentru numai 1.178. Charles Joughin şi-a dat seama că, fiind membru al echipajului, nu va primi un loc în aceste bărci. Când unghiul de înclinare a vaporului a devenit îngrijorător, Joughin a hotărât să se îmbete până îşi va pierde cunoştinţa. A coborât în cabina lui, a dat pe gât o cantitate uriaşă de whisky (potrivit unei relatări, două sticle), după care s-a întors pe punte şi, cu energia pe care ţi-o dă băutura, a început să împingă femeile în bărcile de salvare.

Ore în șir în apa înghețată

Odată terminată treaba, a străbătut cu paşi nesiguri puntea de promenadă, acum mult înclinată, întrebându-se cât va dura până ce vaporul se va scufunda complet. A aruncat peste bord în jur de 50 de şezlonguri, dimpreună cu alte scaune şi perne, în speranţa că oamenii din apă le vor putea folosi drept plute.

Nu peste multă vreme, s-a trezit şi el în apele îngheţate ale Atlanticului. „Eram pe partea dreaptă a dunetei”, avea să-şi amintească el mai târziu, „când m-am trezit în apă. Nu cred că mi-a trecut vreodată de nivelul capului. Mi s-a părut că văd nişte rămășițe ale navei.”

A pornit înot către acele resturi plutitoare, whisky-ul băut ajutându-l să nu simtă frigul, şi a dat peste „o barcă B pliabilă, în care se găseau în jur de douăzeci şi cinci de marinari”. Nu mai era loc şi pentru el. „Am încercat să mă urc”, spunea Joughin, „am fost împins, dar eu nu m-am lăsat. M-am dus pe partea cealaltă, unde bucătarul Maynard, care m-a recunoscut, m-a ajutat şi nu mi-a dat drumul.”

Salvat de alcool?

În acest moment, era deja o minune că Joughin mai trăia. Temperatura apei era cu două grade sub zero. Cei mai mulţi dintre pasagerii şi membrii echipajului care săriseră peste bord căzuseră pradă hipotermiei într-un sfert de oră. Şi totuşi Joughin avea să rămână în apă alte patru ore, până să fie, în sfârşit, tras într-o barcă de salvare ce venise lângă barca pliabilă B. Împreună cu restul supravieţuitorilor, a fost în cele din urmă pescuit de vasul RMS Carpathia, care a sosit la locul dezastrului la ora 4.10.

Joughin a pus miraculoasa lui supravieţuire pe seama cantităţii enorme de whisky pe care o băuse. Alţi pasageri şi membri ai echipajului, în număr de 1. 517, au fost mai puţin norocoşi, murind în apele Atlanticului, treji şi înghețaţi.

Pentru Joughin, catastrofa scufundării Titanicului nu a fost însă şi ultima. Era la bordul vasului SS Oregon când acesta s-a scufundat în portul Boston. Ce se ştie este că omul nostru a scăpat şi de data aceasta. Ce nu se ştie este dacă nu cumva s-a întărit și acum cu o sticlă, două de whisky”.