Un autocar a căzut într-o prăpastie. Acest accident a fost soldat cu moartea a peste 25 de oameni şi cu peste 20 de persoane grav rănite.
Potrivit poliţiei locale, autocarul ar fi ieşit de pe carosabil şi a căzut de la 24 de metri. Şeful poliţiei din localitatea respective a declarat că autocarul a fost distrus complet.
"Majoritatea pasagerilor, atât cei morți cât și cei răniți, au fost găsiți în afara autocarului al cărui plafon părea smuls", a mai adăugat reprezentantul poliției.
Autocarul, desi avea o capacitate pentru 45 de persoane, s-a dovedit că acesta transporta aproximativ 60 de pasageri.
Încă nu s-au stabilit cauzele concrete ale accidentului, scrie b1.ro.